Cât cere Banca Transilvania pe un Volkswagen CC la mâna a doua? Mașina arată impecabil și are un rulaj mic

Autor: Marius Vișan 23 feb. 2022 Știri auto

Volkswagen Passat este unul dintre cele mai iubite modele la mâna a doua de pe piața din România. Volkswagen Passat este un vehicul care convinge prin numeroase avantaje.

Volkswagen Passat s-a dovedit a fi un vehicul deosebit de popular în rândul șoferilor români. Vehiculul are un aspect elegant care, în combinație cu o senzație de condus sportiv, oferă o alternativă între confort și dinamică.

Interiorul este, de asemenea, impresionant. Combinația între senzația de cameră de zi și birou face călătoriile lungi să fie mai eficiente și mai plăcute pentru persoanele care își petrec foarte mult timp în mașină. Scaunele din dotarea standard au o formă ergonomică și sunt prevăzute cu niște cotiere care asigură un suport confortabil chiar și în cazul călătoriilor lungi. Chiar și în echiparea standard, Passat are caracteristici de siguranță ridicate. Exemplarele cu motor Diesel sunt foarte eficiente din punct de vedere al consumului.

Banca Transilvania vinde un Volkswagen CC la mâna a doua

Cei care își doresc o astfel de mașină, la mâna a doua, au la dispoziție site-ul Btleasing.ro. Aici am găsit anunțul de vânzare al unui Volkswagen CC produs în 2016. Aflat în nivelul de echipare R-LINE, modelul are sub capotă un motor 2.0 litri TDI care produce 184 CP.

Alte dotări: cutie automată DSG, clima automată pe două zone, navigație, senzori de parcare, Bluetooth, scaune încălzite acoperite cu piele, geamuri și oglinzi electrice, închidere centralizată, jante aliaj, faruri bi-xenon adaptive, pilot Automat, volan piele, trapă, tracțiune față, cârlig de remorcare, senzori de ploaie, cameră pentru merul cu spatele, răcire torpedou și suspensie adaptivă. Prețul mașinii este de 22.491 de EURO (inclusiv TVA). Mașina are un rulaj de 86.356 de km.

Intră în GALERIE FOTO

Despre Volkswagen CC

Volkswagen CC (VW Passat CC până la începutul anului 2012) este un coupé cu patru uși al mărcii Volkswagen. Prima generație s-a bazat pe Passat B6 și a fost produsă la uzina VW din Emden. Denumirea suplimentară CC înseamnă „Comfort Coupé”. În unele țări (de exemplu, SUA, Africa de Sud), modelul a fost comercializat încă de la început doar sub denumirea de Volkswagen CC. Această denumire a fost utilizată și în Germania de la actualizarea modelului din februarie 2012. În China, mașina se numește Magotan CC, iar în Rusia s-a numit întotdeauna Passat CC înainte și după actualizarea modelului.

Mașina a fost prezentată publicului la Salonul Auto de la Detroit în 2008 și a fost lansată pe piața europeană în luna mai a aceluiași an, iar în SUA șase luni mai târziu. Passat CC a fost poziționat între Passat și VW Phaeton.

În 2018, a doua generație a CC a fost prezentată pentru piața chineză la Auto China, iar în Germania este cunoscută sub numele de Arteon.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Volkswagen Passat CC


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide