Inginerii de la RAR au avut ocazia să vadă, probabil, cea mai performantă macara. Câți cai putere are? – FOTO

Autor: Daniel Samoilă 27 nov. 2021 Știri auto

Vineri, 26 noiembrie, inginerii de la RAR București-Voluntari au avut ocazia să vadă, probabil, cea mai performantă macara mobilă produsă vreodată în lume.

Această macara este un model Lieberherr LTM 1650-8.1, care a intrat în producție în anul 2019.

Macaraua poate ridica până la 700 de tone la o înălțime maximă de 150 de metri. Utilajul dispune de un motor de aproape 700 cai putere, opt osii, iar cele 16 roți sunt directoare.

Intră în GALERIA FOTO

Sursă: Registrul Auto Român Oficial / Facebook

Caracteristicile enumerate mai sus ajută vehiculul să se rotească în jurul propriei axe, în cazul în care există suficient loc. Macaraua a fost adusă în România cu barja, pe Dunăre.

Registrul Auto Român a împlinit 30 de ani în 2021

Registrul Auto Român a sărbătorit luna aceasta 30 de ani de existență. Instituția a fost fondată pe 8 noiembrie 1991. Printre primele activități desfășurate de RAR au fost eliberarea cărții de identitate a vehiculului (CIV) și efectuarea inspecțiilor tehnice.

Din 1998 RAR a preluat activitatea de autorizare și supraveghere a stațiilor ITP și atunci s-a simțit nevoia implementării unui sistem electronic automat de monitorizare a activității acestor stații, care a fost însă îmbunătățit după anul 2008, în urma colaborării dintre RAR și RDW (instituția similară din Olanda).

Ajutată de olandezi, instituția a realizat și implementat un sistem informatic nou de înregistrare a activității stațiilor ITP, de înregistrare a vehiculelor și de blocare aleatorie a acestora pentru reverificare.

Departamentul Supraveghere de Piață a început să funcționeze în anul 2000. Colectivul număra atunci 9 inspectori, priviți adesea cu reticență, care răspândeau „fluturași” pentru a aduce la cunoștința operatorilor economici prevederile legale și reglementările în domeniu.

În prezent, Registrul Auto Român este interconectat cu instituții similare din Europa și este dotat cu echipamente high-tech, cum este Laboratorul de Încercări Emisii Poluante și Consum.

Cu ajutorul PEMS (Portable Emissions Measurement System) se măsoară emisiile poluante ale autovehiculelor Euro 6, emisiile de CO2, consumul de combustibil și puterea la roată.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Tags:

Sursa foto: Facebook / RAR



Comentarii
Inchide