Care sunt cele mai fiabile branduri auto de pe piața second hand

Autor: Cristian Agatie 22 iul. 2021 Știri auto

Un studiu desfășurat de CarVertical la nivel european arată care sunt cele mai fiabile branduri auto de pe piața second hand. Cu toate acestea, șoferii aleg cu inima, nu cu mintea: cele mai fiabile mașini nu sunt și cele mai cumpărate.

Intră în Galeria FOTO

Atunci când aleg o mașină second hand, cei mai mulți se ghidează după preț și brand, rareori luând în calcul criterii obiective, ca fiabilitatea sau costurile de operare. Este motivul pentru care mulți preferă mașini premium foarte uzate în locul unora de volum într-o stare bună, la aceeași bani. Românii ar spune, în cor, BMW-cazan, nu Logan nou, la aceeași bani.

Totuși, dacă vrei să păstrezi banii în buzunar după cumpărarea mașinii, e bine să ai în vedere rapoartele de service și costurile de operare ale mașinilor, pentru a alege un model fiabil și ieftin de întreținut. CarVartical a întocmit o listă cu cele mai fiabile mărci auto în anul 2020, pe baza rapoartelor de service, rechemărilor oficiale și a experienței utilizatorilor. Rezultatul a fost surprinzător, iar cele mai fiabile mașini nici nu se găsesc în primele 10 cumpărate.

Care sunt cele mai fiabile branduri auto de pe piața second hand: Surpriză maximă!

cele mai fiabile branduri second hand

1. Kia – 23,47% dintre toate modelele analizate au avut defecțiuni:

  • Probleme obișnuite la servodirecția electrică ;
  • Frâna de staționare poate ceda ;
  • Filtrul de particule (la Diesel) se înfundă în cazul mersului necorespunzător.

2. Hyundai – 26,36% dintre toate modelele analizate au avut defecțiuni:

  • Coroziune în partea din spate a șasiului ;
  • Probleme cu frâna de staționare, imobilizarea roților fiind disproporționată  ;
  • Parbrize de slabă calitate.

3. Volkswagen – 27,77% dintre toate modelele analizate au avut defecțiuni:

  • Volantul cu masă dublă poate ceda prematur ;
  • Cutia de viteze manuală se poate defecta ;
  • Modulul ABS/ESP prezintă erori.

4. Nissan – 27,79% dintre toate modelele analizate au avut defecțiuni:

  • Diferențialul poate prezenta diverse probleme ;
  • Apariția ruginii structurale în centrul lonjeroanelor ;
  • Termoflotul cutiei de viteze automate poate ceda.

5. Mazda – 29,89% dintre toate modelele analizate au avut defecțiuni:

  • Turbinele tind să dezvolte probleme pe motoarele Skyactiv Diesel ;
  • Simeringurile injectoarelor pot să nu mai etanșeze corespunzător în cazul mașinilor Diesel ;
  • Pompa de ABS cedează în mod frecvent.

6. Audi – 30,08%  dintre toate modelele analizate au avut defecțiuni:

  • Uzură pronunțată a ambreiajului ;
  • Probleme pe partea de servodirecție ;
  • Diverse defecte ale cutiei manuale de viteze.

7. Ford – 32,18% dintre toate modele analizate au avut defecțiuni:

  • Volantul cu masă dublă și ambreiajul necesită reparații sau înlocuire ;
  • Probleme ale pompei de servodirecție ;
  • Cutia de viteze automată CVT poate ceda.

8. Mercedes-Benz 32,36% dintre toate modelele analizate au avut defecțiuni:

  • Pătrunderea umezelii în interiorul blocurilor optice/faruri ;
  • Garniturile injectoarelor de motorină pot să nu mai etanșeze corespunzător ;
  • Probleme comune cu sistemul de frânare Sensotronic (SBC).

9. Toyota – 33,79% dintre toate modelele analizate au avut defecțiuni:

  • Senzorul de înălțime al suspensiei pe spate poate avea erori/poate ceda ;
  • Defectarea instalației de aer condiționat ;
  • Predispoziție la coroziune severă.

10.  BMW – 33,87% dintre toate modelele analizate au avut defecțiuni:

  • Senzorii modulului ABS se pot defecta ;
  • Diverse probleme pe partea electrică ;
  • Neregularități în reglajul unghiurilor la roți.

Care sunt cele mai cumpărate mărci de mașini în Europa

Urmărind topul mărcilor preferate de cumpărătorii de mașini second hand, observăm că mărcile Kia și Hyundai, cele mai fiabile potrivit studiului, nici nu intră între primele 10. Șoferii europeni preferă mașini BMW, care se află abia pe poziția 10 în topul fiabilității.

O situație asemănătoare este și în România, unde cele mai cumpărate mașini pe piața second hand poartă siglele Volkswagen, BMW, Audi, Ford și Opel, în această ordine. Aproape la fel ca și ceilalți europeni, dar cu o preferință mai mare pentru marca Volkswagen.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide