Care sunt punctele de frontieră prin care se va putea intra în Ungaria

Publicat: 31 08. 2020, 11:54
Actualizat: 31 08. 2020, 11:55

Sfârșitul săptămânii trecute a fost tulburat de anunțul Ungariei că va închide granițele începând cu data de 1 septembrie. Ulterior, autoritățile maghiare au nuanțat, indicând că tranzitul va fi în continuare permis, dar numai în anumite condiții. De asemenea, o parte din punctele de frontieră dintre România și Ungaria se închid de marți. Iată care sunt punctele de frontieră prin care se va putea intra în Ungaria începând cu data de 1 septembrie.

Intră în Galeria FOTO

Potrivit unui comunicat al MAI, ministrul Marcel Vela a avut luni dimineaţa o convorbire telefonică cu omologul ungar, Sandor Pinter, în contextul restricţiilor de circulaţie pentru cetăţenii
străini impuse de autorităţile ungare, începând cu 1 septembrie 2020. La propunerea părţii române, Ungaria a acceptat menţinerea în funcţiune a încă patru puncte de trecere a frontierei, suplimentar faţă de cele opt comunicate iniţial.

Punctele de frontieră prin care se va putea trece în Ungaria de la 1 septembrie

Începând cu data de 1 septmbrie, următoarele 12 puncte de trecere a frontierei cu Ungaria sunt deschise pentru tranzitul cetăţenilor români:

  1. PETEA – CSENGERSIMA, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)
  2. URZICENI – VÁLLAJ, destinat traficului internaţional de persoane (tranzit)
  3. VALEA LUI MIHAI – NYÍRÁBRÁNY, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)
  4. BORŞ – ÁRTÁND, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)
  5. VĂRŞAND – GYULA, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)
  6. TURNU – BATONYA, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)
  7. NĂDLAC – NAGYLAK, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit)
  8. NĂDLAC 2 (autostradă) – CSANÁDPALOTA, destinat traficului internaţional de persoane şi marfă (tranzit).
  9. CENAD – KISZOMBOR – destinat inclusiv tranzitului lucrătorilor transfrontalieri
  10. CURTICI – LOKOSHAZA (feroviar)
  11. SĂCUIENI – LETAVERTES – destinat tuturor tipurilor de trafic
  12. SALONTA – MEHKERE – destinat inclusiv tranzitului lucrătorilor transfrontalieri.

Potrivit MAI, traficul internaţional de marfă nu va fi restricţionat, acesta se va desfăşura în aceleaşi condiţii ca şi până acum. Cei doi miniştri au agreat şi darea în funcţiune a noului Punct de Trecere a Frontierei Borş II, care va fi inaugurat în data de 4 septembrie 2020.

Anterior, autoritățile maghiare declaraseră că vor permite tranzitarea teritoriului Ungariei în anumite condiții. Astfel, durata tranzitului nu trebuie să depăşească 24 de ore, persoanele care doresc tranzitarea Ungariei nu trebuie să prezintă simptome specifice infecţiei cu COVID-19 și, în plus, acestea trebuie să prezinte un document din care să rezulte fără echivoc scopul deplasării şi ţara de destinaţie, respectiv să aibă asigurată intrarea pe teritoriul statului vecin Ungariei, aflat pe ruta de tranzit către ţara de destinaţie.

Potrivit MAE, condiţii de călătorie pentru Ungaria actualizate periodic sunt disponibile la următorul link: http://www.mae.ro/node/51934. Tranzitul se va efectua doar pe traseele desemnate şi publicate pe pagina web a poliţiei ungare, fiind indicate în mod explicit locurile de oprire/odihnă.