Au trecut mai bine de opt ani de când Carlos Ghosn, fostul CEO al Nissan, a fost demis din funcția de conducere a producătorului japonez. Acel moment a marcat începutul unei serii de povești care implică acuzații de nereguli financiare, o arestare și o evadare într-o cutie de transport pentru echipamentele auto.
Toate acestea, plus o serie de interviuri în care a comentat modul în care a fost tratat de sistemul judiciar din Japonia, nu l-ar face cel mai bun candidat pentru revenirea la conducerea Nissan.
Cu toate acestea, se pare că unii investitori Nissan au încercat să forțeze o mișcare pentru a îl readuce în funcție în cadrul adunării anuale a acționarilor companiei, dup cum relatează Autmotive News, citat de publicația Road and Track.
Informațiile reieșite din adunarea acționarilor prezintă faptul că votul pentru readucerea lui Ghosn a făcut parte dintr-o serie de propuneri formulate în cadrul adunării, menite să îl înlăture pe actualul director general, Ivan Espinosa. Această agitație survine pe fondul unei lungi perioade de dificultăți pentru Nissan de la plecarea haotică a lui Ghosn, compania confruntându-se recent cu o cădere liberă a prețului acțiunilor.
Un acționar pro-Ghosn ar fi declarat că Nissan „are nevoie de o persoană ca (Ghosn]”, chiar și ținând cont de acuzațiile penale. Persoana respectivă recunoaște că fostul CEO al Nissan „avea și părți negative, dar avea și părți pozitive… Vreau un astfel de lider”.
În urmă cu opt ani, Carlos Ghosn a fost arestat de anchetatorii din Japonia în legătură cu faptul că acesta și-a subestimat veniturile cu circa 44 de milioane de dolari. Nissan a anunțat la vremea respectivă că Ghosn a folosit banii companiei în scopuri personale și investighează posibile practici necorespunzătoare ale lui Ghosn și ale directorului Greg Kelly, omul care era presupus ca fiind succesorul lui Carlos Ghosn.
Acesta a decis să evadeze din Japonia într-o cutie de transport de instrumente muzicale, lucru posibil deși reședința era supravegheată 24 de ore din 24. Acesta a plecat din Japonia la bordul unui avion privat, de pe un mic aeroport de lângă Tokyo, în Liban, țară care nu are acord de extrădare cu Japonia.
Te-ar putea interesa și: Cum au demonstrat fabricile din România că femeile pot fi lideri în industria auto? Lecția lui Carlos Ghosn dată japonezilor