Cât a ajuns să coste un loc de parcare în Mamaia? E ca la Monte Carlo!

Autor: Elena Luchian 21 iul. 2021 Știri auto

Mamaia este de departe cea mai aglomerată stațiune de pe litoralul românesc, iar prețurile o iau razna în sezon. Cât a ajuns să coste un loc de parcare acolo?

GALERIE FOTO

Tariful pentru un loc de parcare în Mamaia se aliniază prețurilor la cazare. Consiliul Local Constanța a decis să majoreze prețul unui loc. Astfel, turiștii plătesc 4 lei/oră și nu sunt scutiți de plată nici pe timpul nopții. Primele trei ore sunt 10 lei. Cu TVA, prețul pentru o zi și o noapte ajunge astfel la 94 de lei.

Cei care petrec o săptămână la mare ajung să dea 658 de lei ca să-și lase mașina într-un loc marcat. De menționat însă, că aceste parcări nu sunt păzite.

Suma este criticată de HoReCa, scrie Gândul.ro, pentru că prețul parcării pe un sejur ajunge să fie cât o noapte de cazare la un hotel.

Cristian Bărhălescu, vicepreședintele ANAT (Asociația Națională a Agențiilor de Turism din România), a precizat pentru Adevărul că tarifele de parcare din Mamaia sunt la nivelul celor din Monte Carlo. “În centrul stațiunii Mamaia, tarifele pentru un loc de parcare sunt mai mari decât în centrul Bucureștiului”, a adăugat acesta.

ANAT și Organizația Patronală Mamaia au propus la Primăria Constanța ca turiștii să nu achite aceste tarife pentru un loc de parcare sau să achite o taxa de recepție. Primăria a respins propunerea.

7.000 de locuri cu taxa sunt disponibile în Mamaia. Ocuparea acestora în totalitate ar aduce la bugetul local 650.000 de lei în doar 24 de ore.

Tarif de Monte Carlo pentru un loc de parcare la Mamaia, prețuri decente în Năvodari

Lucrurile stau însă mai bine în Mamaia-Nord, zonă administrată de Primăria Năvodari. Acolo nu se percepe nicio taxa pentru parcare. Tot ce trebuie să facă turiștii este să respecte legislația în vigoare.

O taxă ar putea fi introdusă acolo de anul viitor.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide