Cât costă un an de parcare în Sectorul 4? Primăria anunță tarifele anuale de parcare

Autor: Daniel Simion 25 iun. 2026 Știri auto
Cât costă un an de parcare în Sectorul 4? Primăria anunță tarifele anuale de parcare

Primăria Sectorului 4 anunță că a fost introdus tariful anual pentru parcarea publică stradală, după cum titrează Agerpres. 

Astfel, toți cei care sunt interesați vor trebui să plătească 593 de lei pentru un an de parcare, iar șoferii vor avea acces la toate parcările publice aflate în zona verde, cu excepția celor dotate cu bariere sau alte sisteme de restricționare a accesului. 

De asemenea, reprezentanții Primăriei Sectorului 4 au precizat miercuri, într-o postare pe Facebook, că parcările din zona roșie pot fi utilizate în intervalul orar 20:00 – 08:00. Amintim că o oră de parcare în zona roșie costă 4 lei, iar aceasta se extinde în zonele aglomerate, precum Piața Sudului, Șerban Vodă sau Străduinței. 

Te-ar putea interesa și: Parcarea pe trotuar, blocată cu stâlpișori în centrul Bucureștiului. Intervenție a Primăriei Capitalei 

Cum plătești parcarea în Sectorul 4? 

Pentru aceasta, cetățenii trebuie să acceseze site-ul oficial al Direcției Mobilitate Urbană Sector 4 (www.mobilitateurbana4.ro), la secțiunea Solicitare – Tarif anual parcare publică stradală. Orice persoană poate achita acest tarif anual, indiferent de domiciliu și dacă beneficiază sau nu de un loc de parcare de reședință. 

Conform reprezentanților Primăriei Sectorului 4, tariful reprezintă „o alternativă practică” la abonamentele lunare, plata zilnică sau tarifele orare. 

Citește și: Autoritățile au deschis prima parcare pentru controlul camioanelor de pe Centura București. Un șofer a fost amendat în primele minute 

Cum faci să plătești mai puțin pentru parcare în București? 

În București sunt înmatriculate peste 1,6 milioane de vehicule de toate tipurile, conform datelor disponibile pentru finalul anului 2024 comunicat de DGPCI, iar aceste vehicule au nevoie de un loc de parcare. Primăria face eforturi pentru a suplimenta locurile de parcare disponibile, anunțând recent opt noi parcări subterane. Singura parcare supraterană ar urma să fie construită în zona Națiunilor Unite. În total, nouă parcări ar urma să fie construite în viitor.

Deși tariful reglementat de Primăria Generală este de 5 lei pe oră, mulți șoferi plătesc mai mult decât le cere primăria. Cea mai ieftină metodă de a plăti parcarea în București o reprezintă parcometrele amplasate în Capitală. De asemenea, aceasta este și cea mai sigură. La fel de ieftină este plata prin aplicația Parking București, dar mulți șoferi aleg să plătească tariful de parcare printr-o altă aplicație. 

Află AICI care sunt avantajele și dezavantajele fiecărei metodă de plată a parcării din București. 


Sursa foto: Compania Municipală de Parcări București



Daniel Simion
Daniel Simion
Daniel Simion a terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării (FJSC), la Universitatea din București. Licențiat în Comunicare și Relații Publice, el urmează acum masterul de Jurnalism Tematic pentru a se specializa în domeniul care îl pasionează de tânăr. În 2025, pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide