Câți români vor participa în Raliul Dakar 2022

Autor: Daniel Samoilă 29 dec. 2021 Știri auto
Câți români vor participa în Raliul Dakar 2022

Raliul Dakar, cea mai solicitantă cursă din motorsport, va debuta la începutul anului 2022 în Arabia Saudită, la fel cum s-a întâmplat în ultimii trei ani.

La startul competiției vor fi nu mai puțin de 750 de piloți și copiloți (plus echipele de asistență tehnică). Aceștia se vor aventura într-o cursă maraton, de 8.375 de km, prin deșertul Arabiei Saudite.

În ediția de la începutul anului 2022 vor participa și patru români. Toți vor fi debutanți la categoria auto. Unul dintre ei este Mihai Ban, cel care a pus bazele Transilvania Rally Ria Team. El a devenit campion național la rally-raid atât în șaua unui quad cât și la auto, și a participat la câteva etape de cupă mondială.

Mihai Ban îl va avea copilot pe Cheloo, un pasionat de off-road.

Patru români vor participa în Raliul Dakar 2022

Al doilea echipaj 100% românesc este reprezentat de Iacob Buhai și Tudor Turdean. Buhai este un obișnuit al trialelor din Spania, iar Tudor a trecut de la enduro la vehiculele pe patru roți, scrie redbull.com.

Ediția cu numărul 44 va debuta chiar pe 1 ianuarie, în prima zi a anului 2022. Sosirea este programată pe 14 ianuarie.

Printre „vedetele” acestei ediții se numără piloți cunoscuți precum Sebastien Loeb (multiplu campion mondial în WRC), Stephane Peterhansel (deține recordul de victorii în Dakar, cu 6 victorii la clasa moto și 6 la clasa auto) sau Carlos Sainz (pilot în Formula 1 pentru Ferrari).

În cadrul Raliului Dakar va avea o premieră pentru Audi. Constructorul german va participa cu un vehicul electric, pe care l-a dezvăluit acum două săptămâni – Audi RS Q e-Tron. În locul clasicului „road-book” a fost luat acum de unul complet digital. De asemenea, Audi RS Q e-tron redistribuie diverse comenzi între șofer și copilot prin conceptul său unic de operare.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Foto: Redbull.com



Comentarii
Inchide