Ce a găsit în parbriz șoferul unei mașini care ocupa două locuri de parcare

Autor: George Cristea 28 oct. 2020 Știri auto

Șoferul unei mașini care ocupa două locuri de parcare a avut o surpriză la întoarcerea la mașină. Imaginile s-au viralizat, dar internauții nu au gustat farsa justițiarului de cartier.

Intră în Galeria FOTO

Deranjat de faptul că o mașină bloca două locuri de parcare pe strada sa, un australian s-a gândit să dea o lecție șoferului. Ulterior, s-a lăudat cu lecția pe care a dat-o pe un grup de Facebook, dar inițiativa sa nu a fost însă apreciată de ceilalți utilizatori. Întâmplarea s-a petrecut în orașul australian Bondi.

Australianul care a găsit mașina parcată pe două locuri de parcare i-a lăsat în parbriz șoferului un mesaj care s-a dorit a fi o lecție usturătoare. Apoi, s-a lăudat cu fapta sa pe grupul de Facebook Bondi Local Loop, care peste 100.000 de utilizatori.

Șoferul unei mașini care ocupa două locuri: Mesajul a stârnit controverse

În mesajul lăsat în parbriz, australianul îl sfătuiește pe șoferul „egoist” sa învețe cum se parchează corect. Potrivit publicației news.com.au, biletul conține mesajul „Free parking lesson. Call 1800 Crapark” – Lecție gratis de parcare. Sună la 1800 Crapark (un joc de cuvinte care s-ar putea traduce prin „parcare de rahat”). În continuare, inteligentul locuitor din Bondi a adăugat câte hashtag-uri sarcastice, printre care „learn how to drive like a champ” (învață să parchezi ca un campion).

Postarea de pe Facebook a inclus și o fotografie a locului de parcare cu două mașini, precum și cuvintele „nu parca așa cum a făcut-o acest pelican pe două locuri de parcare”. Asta sigur a durut… Desigur, reacțiile au fost împărțite, unii dându-i dreptate, dar cei mai mulți i-as spus că nu ar trebui să fie neapărat mândru de fapta sa.

Unii chiar i-au explicat că uneori există și motive pentru o astfel de parcare, cum ar fi un scuter care era parcat acolo în momentul parcării. În orice caz, australianul a fost sfătuit să se calmeze și să fie mai înțelegător cu vecini săi – până la urmă astfel de întâmplări sunt ceva obișnuit.

Nu putem să nu ne minunăm de calmul australienilor. Într-o situație asemănătoare, un craiovean a găsit în parbriz toată compoziția unui cozonac – de la ouă la făină și unt. Ce mai rămăsese de la Revelion, probabil…

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide