Ce se întâmplă când desenezi pe asfalt o trecere de pietoni. E mai grav decât îţi închipui

Autor: Cristian Agatie 17 oct. 2019 Știri auto
Ce se întâmplă când desenezi pe asfalt o trecere de pietoni. E mai grav decât îţi închipui

Trei bărbaţi din Piatra Neamţ sunt acuzaţi că au îngreunat traficul rutier după ce au desenat o nouă trecere de pietoni, pe o stradă din oraş, transmite Mediafax.

Potrivit IPJ Neamţ poliţiştii au fost sesizaţi că pe o stradă din Piatra Neamţ a apărut, miercuri seara, o nouă trecere de pietoni.

În urma cercetărilor, oamenii legii au stabilit că aceasta a fost desenată de persoane care nu aveau autorizaţie pentru a face astfel de marcaje.

„Din cercetări a reieşit faptul că, persoane necunoscute ar fi marcat o trecere pentru pietoni pe strada Gara Veche din Piatra Neamţ, fără a deţine autorizaţie emisă de autorităţile competente. De asemenea, la faţa locului a fost solicitată o societate de prestări servicii publice din cadrul Primăriei Piatra Neamţ, care a procedat la ştergerea marcajului”, a declarat pentru Mediafax Dimitrie Mocanu, purtător de cuvânt al IPJ Neamţ.

Potrivit sursei citate, trei bărbaţi au fost identificaţi ca fiind cei care au trasat ilegal trecerea de pietoni.

Aceştia au vârste cuprinse între 40 şi 59 de ani, sunt din Piatra Neamţ şi sunt cercetaţi pentru împiedicarea sau îngreunarea circulaţiei pe drumurile publice.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult
Pro Motor

Comentarii
Inchide