Ce spun polițiștii despre planul de amenzi? „Cel puțin o amendă pe zi”

Autor: George Cristea 19 nov. 2020 Știri auto

Planul de amenzi este una dintre problemele care umbrește imaginea Poliției Române. Criticat de unii, contrazis de alții, planul de amenzi a fost adesea măr al discordiei chiar între angajații Ministerului de Interne. Iată ce spun polițiștii despre planul de amenzi după ce o nouă informație a fost făcută publică zilele trecute.

Intră în Galeria FOTO

Potrivit Europol, „planul de amenzi” a revenit în plină pandemie. Reprezentanţii Sindicatului Europol acuză că la Tulcea există un „plan de amenzi” în pandemie, iar poliţiştii care refuză să îl îndeplinească „vor răspunde cu capul în faţa şefului IPJ”. Sindicaliştii scriu pe Facebook că mesajul şefilor din IPJ Tulcea este ferm pentru poliţiştii care nu vor să aplice amenzi abuziv: „vor plăti cu capul”.

Informația vine după ce un mesaj al conducerii IPJ Tulcea a fost publicat pe un grup de Whatsapp al lucrătorilor din Poliție.

Ce spun polițiștii despre planul de amenzi?

„Ei (poliţiştii – n.r.) au fost ameninţaţi că dacă nu vor aplica pe zi cel puţin o amendă, vor răspunde cu capul în faţa şefului IPJ. Este dovada că unii manageri din Poliţia Română se acoperă cu amenzile pe care le aplică poliţiştii din stradă. Ce prevenire, ce apropiere faţă de cetăţean?! Trebuia ca poliţiştii să îndeplinească „planul de amenzi” ca şefii să aibă ce raporta la minister”, scriu reprezentanţii Europol pe Facebook.

Planul de amenzi a revenit în plină pandemie

Acesta este mesajul ferm al șefilor din IPJ Tulcea pentru polițiștii care…

Posted by Sindicatul Europol on Tuesday, 17 November 2020

Nu este prima oară când polițiștii vorbesc de existența unui plan de amenzi. Un polițist din Timiș, care este președinte al sindicatului național al polițiștilor DECUS Timiș, declarase la începutul perioadei de pandemie că șefii pun presiuni pentru ca polițiștii să dea cât mai multe amenzi.

De altfel, numărul de amenzi aplicate este un element de mândrie pentru serviciul de presă al Ministerului de Interne, care comunică periodic câte amenzi au fost aplicate pentru diverse situații. Ultima raportare a Ministerului Afacerilor Interne privind amenzile în pandemie este din pentru perioada 6-14 noiembrie 2020, când au fost aplicate, în total, în ţară, 66.821 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 10.419.512 lei.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide