Ce spune premierul Florin Cîțu despre taxa pentru înmatricularea mașinilor vechi: ”Românii bogați…”

Autor: Cristian Agatie 04 iun. 2021 Știri auto

Guvernul și-a asumat prin PNRR reducerea poluării în marile orașe și măsuri pentru descurajarea înmatriculării mașinilor mai vechi de 15 ani. Iată ce spune premierul Florin Cîțu despre taxa pentru înmatricularea mașinilor vechi.

Intră în Galeria FOTO

România riscă să se transforme într-un cimitir al rablelor de pe continent dacă nu vor fi luate măsuri de limitare a importurilor second hand. Deși tot mai multă lume vorbește despre o taxă la înmatricularea mașinilor vechi, premierul Florin Cîțu spune că se opune unei astfel de măsuri, mizând mai degrabă pe adoptarea unor măsuri „pozitive”. Un pachet optim de măsuri este dezbătut în prezent la Ministerul Mediului și Ministerul Finanțelor.

„Acolo nu scrie taxă. Scrie o măsură de descurajare, deci pot să fie mai multe lucruri, o măsură de descurajare a înscrierii autovehiculelor care poluează în România. Și aici trebuie să fim foarte atenți cum facem acest lucru. Vom vedea cu ce vine Ministerul Mediului, Ministerul Finanțelor. Vedem ce soluție vor avea”, a spus premierul Florin Cîțu în cadrul unei conferințe de presă susținute la Palatul Victoria.

Florin Cîțu despre taxa pentru înmatricularea mașinilor vechi: Trebuie să fie un întreg ecosistem

„Am fost foarte clar eu și în negocierile cu Comisia Europeană, am spus că nu sunt adeptul taxelor, nu îmi doresc taxe, chiar dacă e vorba de taxe de mediu, pentru că pozitiv putem să descurajăm oamenii să își cumpere mașini vechi”, a mai spus Cîțu.

În urmă cu o lună, ministrul Mediului, Tanczos Barna lăsa să se înțeleagă că o taxă este inevitabilă. În cel mai fericit caz, aceasta nu s-ar aplica la nivel național, ci doar în cele mai poluate orașe, fiind vorba de taxe locale. Pe de altă parte, primul ministru a insistat că programul Rabla, dar și alte stimulente, ar fi mai eficiente decât o nouă taxă. Florin Cîțu este optimist, spunând că o creștere economică îi va determina pe tot mai mulți români să-și cumpere mașini noi.

„Românii bogați, bineînțeles, dacă crește economia, își vor lua mașini noi. Deci vrem ca toți românii să-și permită mașini noi. O altă variantă este sistemul de program Rabla – iarăși, pozitiv; o măsură pozitivă de descurajare și de reînnoire a parcului auto. Sunt măsuri, dacă stăm și ne gândim, putem să găsim, nu trebuie să mergem imediat la taxe. În teoria economică să știți că e foarte greu să găsești un exemplu unde taxele sau impunerea de taxe au contribuit la reducerea poluării. Nu taxele fac așa ceva. Trebuie să fie un întreg ecosistem”, a declarat Cîțu.

sursa: Digi24.ro

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Cristian Agatie
După o experiență scurtă în presa generalistă și radio, a intrat în presa auto „din oportunism” în 1994, la revista Autoturism a Automobil Clubului Român, și a rămas „din convingere” din 2008, la Auto Bild, un nou proiect demarat în România de Axel Springer în colaborare cu Edipresse. Absolvent ... citește mai mult

Comentarii
Inchide