Cum arată și ce preț are cea mai scumpă mașină Daewoo listată pe autovit.ro

Autor: ProMotor 09 apr. 2020 Știri auto

Vă mai amintiți de marca Daewoo? Este brand-ul care, în urma unui parteneriat cu Automobile Craiova,  a adus în România modele ultra-populare la acea vreme: Cielo, Espero, Leganza, Nubira, Leganza, Damas, Matiz și Tico apar și acum pe drumurile noastre.

GALERIE FOTO

Și pentru că le vedem încă pe străzi, le vedem, cu siguranță, și în anunțurile de vânzări auto. Vă vine să credeți sau nu, cea mai scumpă mașină Daewoo listată pe autovit.ro este un Cielo din 2005, care se vinde cu 1.700 de euro. Sedanul coreean a parcurs doar 63.000 de kilometri în 15 ani, adică doar 4.200 de kilometri pe an.

Modelul are motor de 1,5 litri cu 80 de cai putere și este cam ca toate modelele Cielo pe care le vedem încă în trafic: auriu.

Mașina este echipată cu aer condiționat, închidere centralizată, alarmă.

5 lucruri pe care să nu i le spui niciodată unui samsar

Vânzătorul spune că Cielo al lui nu a fost implicat niciodată într-o coliziune și că nu are “fir de rugină”. Ca să scape mai repede de mașina pe care încearcă să o vândă pe autovit de la 1 martie, acesta îi face reclamă: “MERITĂ văzută și chiar achiziționată cu suma modică de doar 1.700 de euro.”

Se pare că acesta nu a verificat oferta înainte de a-și publica anunțul. Mașini cu aceeași vechime și dotări asemănătoare sunt de vânzare pe autovit.ro pentru sume cuprinse între 1000 și 1150 de euro.

Cea mai bună ofertă?

Atrage atenția din lista de automobile Daewoo disponibile la vânzare o Nubira din 2005. Mașina se vinde cu doar 3.900 de lei. Are 15 ani împliniți de când a ieșit pe porțile uzinei și a parcurs doar 83.100 de kilometri într-un deceniu și jumătate, ceea ce înseamnă aproximativ 5.540 pe an.

Mașina are motor de 1,6 litri, care dezvoltă 102 cai putere și care este cuplat la o transmisie manuală. Această Nubira are echiparea CDX, care era echiparea de top la acea vreme. Limuzina coreeană are aer condiționat, geamuri electrice față și spate, închidere centralizată și proiectoare de ceață.

Cumperi o mașină second hand? Verifică neapărat asta

Proprietarul susține că nu necesită nicio investiție, dar spune cu sinceritate că mașina prezintă niște zgârieturi pe bara față, pe bara spate, iar pe unul dintre praguri au apărut urme de rugină.

“A fost mașina familiei timp de 15 ani”, dezvăluie vânzătorul din București.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide