Cât costă cea mai scumpă Skoda rulată de vânzare pe autovit.ro?

Autor: David Andrei 23 iul. 2020 Știri auto

Modelele Skoda au fost mereu populare în rândul clienților români. Dar sunt românii dispuși să dea aproape 50.000 de euro pe o Skoda rulată? Cum arată și cât costă cea mai scumpă Skoda la mâna a doua de vânzare pe autovit.ro?

GALERIE FOTO

Cea mai scumpă Skoda rulată pe autovit.ro este un break Superb, care a ieșit pe porțile uzinei anul acesta. Mașina a parcurs, până la această oră, 5.000 de kilometri. 44.030 de euro costă modelul în versiune combi, iar în descriere, vânzătorul anunță că prețul este redus cu 2.500 de euro pentru o perioadă limitată de timp. Altfel, clienții ar putea să achiziționeze mașina pentru 46.530 de euro.

Ce primește viitorul posesor al celui mai scump model Skoda pe autovit.ro?

Skoda Superb rulată, scoasă la vânzare pe autovit.ro, are motor de 2.0 litri pe benzină, care dezvoltă 272 de cai putere. Propulsorul este cuplat la o transmisie automată DSG cu șapte trepte și dublu ambreiaj și la un sistem de tracțiune integrală.

Skoda rulată autovit (6)

Vânzătorul etalează în anunț o listă lungă de dotări pentru mașina cu echipare SportLine. Break-ul produs de cehi are trapă electrică, bare longitudinale pe acoperiș și oglinzi exterioare electrocromatice. În partea din față atrag atenția farurile Matrix Beam. Din profil, se remarcă jantele de top Supernova Black de 19 inci.

Viitorul proprietar și familia sa vor lua loc în scaune îmbrăcate în piele și alcantara negre (cele din față sunt încălzite) și vor beneficia de avantajele unui sistem auxiliar de încălzire și de ale sistemului de aer condiționat pe două zone. Șoferul va avea la dispoziție și sistemul Driving Mode Selection, care îi permite să aleagă setările potrivite (Eco, Comfort, Normal, Sport și Individual), în funcție de preferințe. Skoda Superb III Combi are și sistem audio Canton.

Mașina scoasă la vânzare de un dealer din Brașov are și navigație, cruise control, patru geamuri electrice, senzori în spate și în față și o cameră video pentru deplasarea în marșarier.

Potrivit anunțului de pe autovit.ro, mașina de culoare gri a fost înmatriculată pentru prima oară în ianuarie 2020.

În preț este inclusă și garanția, valabilă până în ianuarie 2024 sau în limita a 120.000 de kilometri.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide