Cele mai frumoase camioane din lume poartă sigla Audi – VIDEO

Autor: Marius Vişan acum 3 ani Știri

Audi este recunoscută pentru automobilele sale performante şi luxoase, însă compania germană nu este străină de concepte ”sălbatice” precum aceast camion ultramodern. Deşi nu este sigur că să va materializa vreodată, acest lucru nu îi opreşte pe pasionaţi să creeze proiecte impresionante pentru marca cu patru inele.

Audi este unul dintre cei mai cunoscuţi producători de automobile. Sediul central se află în oraşul Inglostadt, Germania. Audi este o societate pe acţiuni deţinută în prezent de către grupul Volkswagen. Pe piaţa auto aceştia sunt încadraţi ca fiind producători al automobilelor de lux, încercând astfel să „fure” din clienţii BMW şi Mercedes. 

Dorinţa celor de la Audi a fost de a crea un autocamion care să fie electric în totalitate iar prin aceasta să revoluţioneze practic reţeaua de transport marfă din întreaga lume, prin implementarea unor costuri privind transportul de câteva ori mai mici decât cele care sunt practicate în prezent pe autocamioanele cu combustibil.

După cum se poate vedea designul şi aerodinamica acestora sunt parcă desprinse din filmele ştiinţifico-fantastice.

Dacă proiectele celor de la Audi vor prinde contur şi vor fi produse în serie astfel de autocamioane atât de transport marfuri obişnuite cât şi de transport al materialelor inflamabile atunci putem spune că va deveni cel mai bun producător în acest domeniu, trecând mult peste cei de la Volvo care în prezent se prezintă ca fiind un lider suprem în ceea ce priveşte tehnologia şi inovaţia autocamioanelor.

VIDEO


”Planul A” – Concept proiectat de Artem Smirnov şi Vladimir Panchenko

Artem Smirnov şi Vladimir Panchenko au făcut echipă pentru a proiecta aşa-numitul ”camion pentru Audi”, desenat în două versiuni diferite, scrie Motor1.com.

”Planul A” ne arata un camion electric proiectat pentru autostrăzi care are funcţii de conducere autonome, un design cu suprafeţe netede şi un parbriz foarte mare. Deşi forma sa pare neoptimizată din punct de vedere aerodinamic, acesta are mai multe elemente care scăderea coeficientului de rezistenţă a aerului – cum ar fi spoilerul retractabil de pe trailer.

A doua versiune demunită ”Plan B” este descris ca un camion prevazut cu roţi ce încorporează motoare electrice. Bateriile sunt ataşate de şasiu cu scopul de a obţine un centru de greutate cât mai mic posibil.

GALERIE FOTO

Citeşte şi: Pe ce parte pui benzină în maşină? Scrie mare în bord şi tu nu ai ochi ca să vezi

Citeşte şi: Supercamionul lui Ceauşescu. „Când îl vedeau, oamenii îşi făceau cruce…”



Comentarii
Inchide