Cele mai proaste maşini second-hand, de care trebuie să te fereşti!

Autor: promoto.ro 15 mai 2017 Știri auto

 

 


Raportul TÜV e o unealtă destul de bună pentru stabilirea celor mai fiabile maşini second hand de pe piaţă. În acelaşi timp, însă, îţi oferă informaţii brute despre cele mai nefiabile maşini la mâna a doua din Germania. Bazându-ne pe ediţia de anul trecut a raportului anual TÜV, am făcut o listă cu şapte maşini second-hand de care trebuie să te fereşti.

TÜV Report e o statistică publicată în fiecare an de organizaţia germană care se ocupă cu inspecţiile tehnice periodice ale vehiculelor în ţara condusă de Angela Merkel. 

Dacia Logan

Prima generaţie a berlinei româneşti apare pe ultima poziţie în categoria „2-3 ani”, cu o rată de apariţie a defectelor de 15,7% la o medie de 50.000 km parcurşi. Apoi, mai apare o dată la categoria „4-5 ani”, unde ocupă penultima poziţie, chiar înainte de utilitara italiană Fiat Doblo, şi încă o dată în categoria „6-7 ani”, tot pe penultima poziţie.

Alfa Romeo MiTo

Subcompacta italiană stă pe penultimul loc în grupul „2-3 ani”, deasupra Daciei Logan, cu o rată de apariţie a defectelor de 15,6%, la un kilometraj mediu de 40.000 km.

Fiat Doblo

Prima generaţie a utilitarei construite de Fiat ocupă ultima poziţie în categoria „4-5 ani”, cu o rată de apariţie a defectelor de 25,8% la un kilometraj mediu de 82.000 km. Doblo mai e prezent şi pe a patra poziţie de la coadă în categoria „6-7 ani”, precum şi pe antepenultimul loc în grupul maşinilor cu vârste cuprinse între opt şi nouă ani.

Renault Kangoo

O altă utilitară, aceleaşi probleme. Prima generaţie Renault Kangoo e pe locul al treilea de la coadă în categoria „4-5 ani”, înaintea Fiatului Doblo şi a Daciei Logan, cu o rată de apariţie a defectelor de 25,1% la un kilometraj mediu de 73.000 km. Kangoo apare şi în categoria maşinilor cu vârste cuprinse între şase şi şapte ani, unde stă tot pe antepenultimul loc, cu o rată de apariţie a defectelor de 31,9%.

Renault Laguna

A doua generaţie a berlinei care urmează să fie înlocuită de modelul Talisman ocupă ultima poziţie în categoria „6-7 ani”, cu o rată de apariţie a defecţiunilor de 33% la un kilometraj mediu de 125.000 km. Aceeaşi Laguna apare şi în categoria „8-9 ani”, unde se află pe locul 90 din 95.

Mercedes-Benz M-Class

Primul SUV Mercedes-Benz este recunoscut ca fiind una dintre cele mai nefiabile maşini făcute vreodată de producătorul german. Atât în categoria „8-9 ani”, cât şi în cea „10-11 ani”, primul M-Class ocupă locurile codaşe, cu rate de apariţie a defecţiunilor de peste 40% şi kilometraje medii mai mari de 150.000 km.

Fiat Stilo

Chiar dacă nu se află pe ultima poziţie în nici o categorie, Fiat Stilo stă foarte aproape de Mercedes-Benz M-Class şi ocupă penultimele poziţii din grupurile maşinilor între opt şi nouă ani şi între zece şi 11 ani, cu rate de apariţie a defecţiunilor de peste 40% şi kilometraje medii mai mari de 119.000 km.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide