Chinezii de la Edison Future au clonat Tesla Cybertruck

Autor: Mihai Morcovescu 13 dec. 2021 Știri auto

Ceea ce vezi este un concept-car realizat de compania chineză Edison Future, care seamănă izbitor cu Tesla Cybertruck. Vehiculul electric a fost dezvăluit în cadrul show-ului auto de la Los Angeles și poartă denumirea de EF1-T.

Practic, chinezii au clonat camioneta încă nelansată a miliardarului american Elon Musk. Diferența o fac panourile solare retractabile, care reprezintă sursa de alimentare a vehiculului celor de la Edison Future. Rețeaua solară îi asigură lui EF1-T o autonomie extinsă de aproximativ 56 de kilometri.

„Clona” sosește în 2025 cu până la 816 CP și autonomie de 725 km

INTRĂ ÎN GALERIA FOTO

Reprezentanții Edison Future anunță că design-ul și forma înclinată a panourilor solare de pe EF1-T sunt inspirate de mamiferul armadillo. Structura retractabilă a fost, de altfel, denumită „Armadillo Armour”. Acest sistem funcționează de siguranță pentru încărcătura din benă.

Potrivit descrierii oferite de oficialii companiei, EF1-T va fi „o dubiță multifuncțională modernă pentru călătorii și muncă sau pentru uzul personal al unei familii în diferite condiții de drum și de mediu”.

Vehiculul chinezilor promite o configurație cu până la trei motoare electrice, care va asigura o autonomie de maximum 725 de kilometri. Aceasta poate fi prelungită cu încă vreo 56 de kilometrigrație panourilor solare, cu condiția, bineînțeles, să fie vreme însorită.

Edison Future plănuiește o întreagă gamă de modele bazată pe EF1-T. Versiunea de bază ar urma să se numească EF1-T Standard și va avea un singur motor electric de 470 CP. Autonomia anunțată de compania asiatică va fi de 483 de kilometri, iar sprintul 0-100 km/h va fi realizat în 6,5 secunde.

Versiunea intermediară, care se va numi EF1-TP Premium, va dispune de două unități electrice, care vor dezvolta împreună o putere maximă de 690 CP. Autonomia anunțată va fi de 611 kilometri, iar demarajul de la 0 la 100 km/h se va face în 4,5 secunde.

Vârful de gamă, EF1-TS Super, va primi trei motoare electrice și promite valori și mai mari. Astfel, puterea maximă generată va fi de 816 CP, iar „suta” va fi atinsă în doar 3,9 secunde.

Capacitățile bateriei rămân necunoscute, însă știm că valorile pentru capacitatea de încărcare vor varia între 3.420 și 4.990 kg. Lungimea benei va varia, la rându-i, în funcție de versiune, între 1,98 și 2,43 metri.

Sursa: Edison Future

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Edison Future


Mihai Morcovescu
Mihai Morcovescu
Sunt ziarist cu o experiență de peste 20 de ani în presa sportivă și auto din România, atât în print, cât și în online. Am scris de-a lungul timpului la Agerpres, Sport XXI, Jurnalul Național, Gazeta Sporturilor, ProSport, Autocar, AutoMotorsiSport.ro, Auto.ro, etc. De asemenea, am făcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide