Cine construiește noul pod peste Dâmbovița de pe DN73

Autor: George Cristea 03 feb. 2021 Știri auto
Cine construiește noul pod peste Dâmbovița de pe DN73

Compania Națională pentru Administrarea Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a anunțat compania care construiește noul pod peste Dâmbovița de pe DN73. Viitorul pod va înlocui construcția actuală, care datează din 1886 şi care a fost declarat monument istoric.

Potrivit unui comunicat al CNAIR, câştigătorul contractului care vizează proiectarea şi execuţia lucrărilor podului este SC Maristar Com SRL, care a oferit un preţ de 33 de milioane de lei, fără TVA. Durata contractului va fi de 5 luni perioada de proiectare şi 10 luni pentru execuţia lucrărilor, iar perioada de garanţie a lucrărilor va fi 5 ani. Semnarea contractului de achiziţie publică va fi posibilă după îndeplinirea formalităţilor legale privind elaborarea şi avizarea contractului, anunţă CNAIR.

Podul nou va avea o lungime totală de 170 de metri şi va fi de tip arc metalic cu calea sus. Rampele de acces din pamânt armat vor avea o înălțime de maxim 10 m și o lungime de 593 m. De asemenea, vor fi realizate o subtraversare a rampei Piteşti printr-un pasaj de beton armat cu lungimea de 15 m şi lăţimea de 5 m, pentru accesul la proprietăţi pe un drum local, precum şi două intersecţii la DN73 pentru accesul spre centrul localităţii Podul Dâmboviţei.

Ce se întâmplă cu vechiul pod peste Dâmbovița de pe DN73

Podul existent de pe DN73 la km 78+519 „Podul Dâmboviței” este un pod din zidărie din moloane de piatră a cărui construcție s-a finalizat în anul 1886 și a fost declarat monument istoric.

„În soluţia promovată, podul nou are o lungime totală de 170 de metri şi traversează râul Dâmboviţa, în aval de podul istoric, printr-o deschidere de 100,00 m, încadrată de două deschideri marginale de câte 35,00 m fiecare. Lungimea totală a proiectului va fi de 760 de metri (pod peste râul Dâmboviţa şi rampele de acces), prin această investiţie realizându-se o variantă de ocolire a centrului localităţii Podul Dâmboviţei”, a mai transmis CNAIR.

Viitorul pod va permite eliminarea restricţiilor de tonaj şi de gabarit de pe DN 73, redeschizându-se astfel legătura dintre Piteşti şi Braşov pentru traficul greu.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide