CNADNR-ul bun de plată după un accident

Autor: Andrei Nan 17 iul. 2013 Știri auto
CNADNR-ul bun de plată după un accident

Regionala din Constanța a CNADNR va trebui să plătească unei familii daune de 15.490 de lei (echivalentul a aproximativ 3.500 euro) după ce un copac de pe marginea unui drum european a căzut pe autoturismul oamenilor, rănind grav cele trei persoane aflate în mașină.

Tribunalul Brăila a admis recursul civil formulat de membrii familiei Stoica, accidentaţi în septembrie 2010 în apropiere de localitatea Însurăţei şi a obligat CNADNR – Directia Regională de Drumuri şi Poduri Constanţa, la plata sumei de 7.484 lei, contravaloarea autoturismului avariat – o Dacia Super Nova -, peste 3.000 de lei contravaloarea serviciilor medicale acordate şi câte 5.000 de lei daune morale către cele trei victime ale accidentului rutier.

Potrivit avocaţilor, decizia reprezintă un precedent judiciar, fiind pentru prima dată când CNADNR este obligată să plătească despăgubiri într-o astfel de speţă.

„A fost un proces costisitor. Dar am avut siguranța că voi câștiga. (…) Mă deplasam pe direcția Brăila- Slobozia, când un pom s-a rupt și a căzut pe automobil. Toți trei din mașină – eu, mama mea și fiul meu – am avut nevoie de spitalizare. Cu mari eforturi – copilul a avut nevoie inclusiv de asistență psihologică – ne-am revenit, în final”, povestește Gheorghe Stoica.

„A fost o ambiție proprie să obțin dreptatea, pentru că știam că dreptatea este de partea mea. Eu am fost urmărit penal 60 de zile pentru că au existat vătămări corporale. Pentru ce motiv?”, se întreabă retoric Gheorghe Stoica.

Tribunalul Brăila a precizat că, potrivit expertizei tehnice auto efectuate la instanța de fond, „cauza căderii copacului a fost starea de putrezire a trunchiului în partea opusă carosabilului”, iar concluzia a fost că „răspunderea pentru prejudiciu revine celui care are paza juridică a lucrului”, în speță CNADNR.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide