Codul Rutier 2022: Noi sancţiuni pentru șoferi, în vigoare

Autor: Cristian Gubandru acum 4 luni Știri auto

Noi modificări au intrat în vigoare din 27 februarie în Codul Rutier 2022. Prin Ordonanța Guvernului nr 1./2022 au fost făcute o serie de modificări cu scopul de face circulația rutieră mai sigură.

Lista completă a schimbărilor din Codul Rutier 2022

Sancționarea comportamentului agresiv – se defineşte comportamentul agresiv în conducerea vehiculelor pe drumurile publice, precum şi sancţiunea corelativă adoptării acestui comportament cu amenda prevăzută în clasa a II-a de sancţiuni (580 lei – 725 lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioada de 30 de zile.

In cazul în care s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale se stabileşte amendă prevăzută în clasa a III-a de sancţiuni (870 lei – 1.160 lei) şi cu aplicarea sancţiunii contravenţionale complementare a suspendării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 60 de zile;

La comportament agresiv se încadrează șoferii care se deplasează succesiv de pe o bandă de circulație pe alta, în scopul depășirii unui șir de vehicule care circulă în același sens. Dar și șoferii care întorc cu frâna de mână, pleacă de pe loc cu scârțâit de roți, folosesc în mod repetat semnalele luminoase și acustice, circulă la o distanță foarte redusă de altul sau frânează brusc pentru a intimida alt șofer.

Sancțiuni pentru cei care circulă nejustificat pe banda de urgență

– se trece într-o clasă superioară de contravenţii fapta de a circula nejustificat cu un autovehicul pe banda de urgenţă a autostrăzii (de la 580 lei – 725 lei la 1.305 lei – 2.900 lei); totodată, sancţiunea contravenţională complementară privind punctele de penalizare (3 puncte de penalizare) se înlocuieşte cu suspendarea exercitării dreptului de a conduce pentru 90 de zile;

-se introduce sancţiunea complementară a suspendării exercitării dreptului de a conduce pentru o perioadă de 120 de zile pentru executarea pe autostradă a manevrei de întoarcere sau de mers înapoi, de a circula sau de a traversa de pe un sens de circulaţie pe celălalt prin zonele interzise, respectiv prin zona mediană sau racordurile dintre cele două părţi carosabile, de a circula în sens contrar direcţiei de mers pe calea unidirecţională;

Sancțiuni mai aspre pentru cei care încalcă regulile la trecerea la nivel cu calea ferată în Codul rutier 2022

-se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 90 de zile la 120 de zile pentru nerespectarea regulilor la trecerea la nivel cu calea ferată;

-se trece într-o clasă superioară de contravenţii fapta privind nerespectarea regulilor referitoare la efectuarea manevrei de depăşire (de la 580 lei – 725 lei la 870 lei – 1.160 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile;

-se trece într-o clasă superioară de contravenţii abaterea de la regulile privind depăşirea, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (de la 870 lei -1.160 lei la 1.305 lei – 2.900 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile;

Intră în Galeria FOTO

-se trece într-o clasă superioară de contravenţii nerespectarea regulilor privind acordarea de prioritate (de la 580 lei – 725 lei la 870 lei – 1.160 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 30 de zile la 60 de zile;

-se trece într-o clasă superioară de contravenţii fapta de a nerespecta regulile privind acordarea de prioritate, dacă prin aceasta s-a produs un accident de circulaţie din care au rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale (de la 870 lei – 1.160 lei la 1.305 lei – 2.900 lei); totodată, se majorează sancţiunea contravenţională complementară de suspendare a exercitării dreptului de a conduce de la 60 de zile la 90 de zile;

Noi sancțiuni pentru cei care depășesc viteza legală cu peste 70 km/h

-se reglementează un nou prag de viteză, respectiv depăşirea cu peste 70 km/h a limitei legale de viteză, pentru care se va aplica o perioadă majorată de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, respectiv 120 de zile;

-în cazul în care prin încălcarea regulilor de circulaţie privind circulaţia pe sens opus, conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice ori conducerea pe autostradă s-a produs un accident de circulaţie din care a rezultat avarierea unui vehicul sau alte pagube materiale, perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce să majorează cu 30 de zile;

-se reglementează interdicţia de a conduce un vehicul pe drumurile publice din România, urmare a condamnării penale pentru săvârşirea unor infracţiuni la regimul rutier pe teritoriul României, pentru titularul de permis de conducere emis de o autoritate străină.


Sursa foto: ProMotor


Cristian Gubandru
Cristian Gubandru
Cristian este absolvent al Universității Româno-Americane și al unui MBA la Academia de Studii Economice (A.S.E.). Startul în jurnalism a fost în 2003 la agenția de presă Mediafax, parte a trustului MediaPro, pe poziția de redactor, iar mai târziu la agenția de presă NewsIn, parte ... citește mai mult

Comentarii
Inchide