Cu cât a scumpit Dacia noul model electric Spring? Scumpire de toamnă

Autor: Daniel Samoilă 08 nov. 2021 Știri auto

Compania Dacia a anunțat prețul celui mai așteptat model electric al companiei – Spring. Prețul este unul mai scump față de cel anunțat în primăvară.

Prețul de pornire pentru noul model Dacia Spring, versiunea Comfort Plus, va fi de 19.100 de euro. În primăvară, modelul Dacia Spring avea un preț de pornire de 18.100 de euro, deci cu 1.000 de euro mai mic față de cel din prezent.

Intră în Galeria FOTO

Noul model Dacia Spring vine cu un motor 100% electric și dispune de o autonomie de până la 230 km în ciclu WLTP mixt și de până la 305 km în ciclu WLTP urban. Dacia dispune de un motor de 45 CP și de o baterie compactă de 27,4 kWh.

Programul Rabla de la Dacia oferă câteva avantaje pentru șoferii care își cumpără o mașină electrică. Dacia oferă două tipuri de tichete pentru deținătorii mașinilor 100% electrice:  un eco-tichet în valoare de 20.000 de ei pentru achiziția unui autoturism nou hibrid Plug-in cu emisii de CO2 mai mici sau egale cu 50g/km în regim WLTP și un eco-tichet în valoare de 45.000 de lei pentru achiziția unui mașini 100% electrice.

Un exemplu oferit de Dacia: la cumpărarea unei mașini 100% electrice și casarea unui autoturism vechi, suma totală de care se beneficiază este de 52.500 lei (45.000 lei eco-tichet + 7.500 lei prima de casare).

Garanția oferită este de 3 ani sau 100.000 km pentru vehicul și de 8 ani sau 120.000 km pentru bateria electrică.

Ce alte facilități mai are noul model Dacia Spring

Conform dacia.ro, Dacia Spring vine și cu mai multe facilități pentru șoferi. Acest model electric dispune de un sistem activ de frânare în situații de urgență, senzori de parcare și cameră video pentru partea din spate, limitator de viteză, faruri automate și asistență la pornirea din rampă.

Prețul pe care-l prezintă Dacia este pentru Varianta Comfort Plus, care mai vine echipată cu aer condiționat, sistem multimedia cu ecran tactil de 7 inchi MediaNav și suport Android Auto/Apple CarPlay.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: dacia.ro



Comentarii
Inchide