O femeie din Italia a primit nu mai puțin de 165 de amenzi de circulație, în doar 4 luni, dar a reușit să le anuleze pe toate, după cum notează Mediafax.
O greșeală aparent banală era să o coste pe această șoferiță peste 10.000 de euro. În decursul a doar câteva luni, după ce și-a cumpărat o nouă mașină, a primit, în medie, câte două amenzi pe zi.
Dar, a contestat sancțiunile iar instanța a admis că s-a comis o greșeală neintenționată.
Femeia are un certificat de handicap care îi permite să obțină un permis de circulație cu mașina în anumite zone restricționate.
Acest permis a fost emis, inițial, pentru vechea mașină deținută de italiancă. Dar în momentul în care și-a luat un nou vehicul, a cerut modificarea permisului.
Numai că noul număr de înmatriculare introdus a fost greșit. Mai exact, două cifre erau inversate.
Fără să își dea seama de eroare, femeia a circulat fără griji, pe același traseu. Dar, după 4 luni, a descoperit că a primit 165 de amenzi de circulație, în valoare totală de 10.800 de euro.
Iar fiecare dintre sancțiuni era acordată pe bună dreptate, pentru că numărul de înmatriculare al mașinii cu care circula nu era înregistrat în sistem ca având drept de liberă trecere.
Italianca a considerat că aceste sancțiuni nu sunt corecte, deoarece are prin lege drept de circulație. Chiar dacă a admis că există o eroare, a considerat că nu ar trebui să fie amendată pentru asta.
Iar după ce cazul a fost analizat de un judecător, acesta i-a dat dreptate și a anulat toate cele 165 de procese verbale. Instanța a considerat că este o greșeală neintenționată, care nu a produs niciun prejudiciu.
Astfel, femeia a scăpat de plata celor peste 10.000 iar numărul de înmatriculare a fost trecut corect, de această dată, în sistem.
Dacă ai primit o amendă de circulație sau de rovinietă și vrei să o contești, trebuie să ții cont de anumite termene. Conform Codului Rutier 2026, amenda rutieră poate fi atacată în 15 zile.
Acest termen curge din momentul în care ai fost informat cu privire la aplicarea sancțiunii. Adică, fie din momentul când ești amendat, dacă ești oprit de un polițist, fie de la data când ai primit amenda acasă prin poștă.
Atacarea sancțiunii se îndreaptă fie împotriva abaterii comise, fie a informațiilor menționate în procesul verbal.