Cum arată parcarea de 750 de locuri de sub bulevardul Decebal. Inaugurarea este iminentă

Autor: George Cristea 13 apr. 2021 Știri auto

Inaugurarea unei noi parcări subterane din zona centrală a Bucureștiului este iminentă. Primăria sectorului 3 desfășoară în aceste zile ultimele pregătiri, printre care curățarea și spălarea spațiilor de parcare. Iată cum arată parcarea de 750 de locuri de sub bulevardul Decebal.

Intră în Galeria FOTO

Zona cuprinsă între Piața Muncii și strada Dristorului a fost în ultimii ani afectată de lucrările pentru realizarea unei noi parcări subterane, sub asfaltul bulevardului Decebal. Luni de zile accesul mașinilor a fost restricționat sau chiar blocat complet. În acest moment, pe bulevardul Decebal se circulă normal, iar parcarea promisă se află la câteva zile de inaugurare.

Noua parcare va oferi 750 de locuri de parcare pe două niveluri, dintre care un nivel (375 de locuri de parcare) vor fi atribuite locuitorilor din zonă ca parcări de reședință. Primarul sectorului 3, Robert Negoiță, a anunțat că noua parcare urmează să fie deschisă publicului „peste câteva zile”. Tot în curând vor fi anunțate tarifele de parcare și abonamentele pentru locuitorii din zonă.

Cum arată parcarea de 750 de locuri de sub bulevardul Decebal. A costat 24 de milioane de euro

Parcarea subterană din zona Pieței Muncii are lungimea de aproximativ 550 m și lățimea curentă de aproximativ 17,50 m, exceptând zonele de rampe și de scări, unde lățimea crește corespunzător. Costul lucrărilor fusese estimat la 119 milioane de lei la momentul începerii lucrărilor, în martie 2019. Finanțarea proiectului s-a făcut de la bugetul local al sectorului 3.

O parcare publică supraterană cu un număr confortabil de locuri de parcare se găsește în imediata apropiere, în rondul de la Piața Alba Iulia. Zona Pieței Muncii s-a dezvoltat în ultimii ani ca un hub corporatist, astfel că noua parcare va deservi pe cei care lucrează în zonă și în acest moment au dificultăți în a găsi un loc de parcare în zonă.

De asemenea, locuitorii din zonă sunt interesați de noua parcare, chiar dacă abonamentele de parcare ar putea să-i facă să se răzgândească. Cu siguranță, acestea vor fi mai mari decât în cazul parcărilor de reședință dintre blocuri, care au tarife derizorii în acest moment. Sectorul 3 stă bine la capitolul spații de parcare, cu circa 60.000 de locuri amenajate în parcări de reședință.

Nu în ultimul rând, eficiența noii parcări ar putea fi crescută de serviciul de ridicări al primăriei sectorului 3, care va vâna, cu siguranță, mașinile parcate neregulamentar în zonă. Primăria Sectorului 3 este singura primărie cu serviciu dedicat pentru ridicarea mașinilor parcate neregulamentar.

Şi în Sectorul 2 este aproape de finalizare o parcare supraterană cu peste 500 de locuri în zona Pantelimon – Granitul pe care o realizează Primăria Generală. Lucrările sunt mult întârziate pentru că PMB are conturile blocate. În plus, există şi un litigiu cu unul dintre constructori.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Primăria Sectorului 3



Comentarii
Inchide