Cum arată primele autospeciale modificate pentru arest ale Poliţiei Române – VIDEO

Cum arată primele autospeciale modificate pentru arest ale Poliţiei Române – VIDEO

Autor: ProMotor acum 1 an Știri

Poliţia Română va fi dotată cu 1.600 de autospeciale şi 40 de motociclete, pe lângă cele 471 de autospeciale primite pe parcursul acestui an. Au fost cumpărate maşini Dacia Logan pentru ordine publică şi poliţia rutieră, Dacia Duster, plus 40 de autospeciale pentru transportul deţinuţilor.

Poliţia Română a prezentat marţi noile autospeciale adaptate pentru arestările şi reţinerile preventive.

Acestea au un perete despărţitor între partea din faţă şi cea din spate, pentru protejarea agenţilor aflaţi în maşină. Există un geam între cele două zone, dotat cu gratii. Geamurile laterale din spate sunt şi ele protejate de gratii, iar în loc de banchetă se află două locuri delimitate. Zona din spateveste monitorizată video şi poate fi curăţată cu un furtun cu apă, existând un orificiu de scurgere. Luneta este şi ea protejată de gratii.

 

 

„Prezentăm autospeciale şi echipamentele care vor dota Poliţia Română. Au fost, în acest an, şi vor fi până la sfârşitul anului, aproximativ 1.600 de autospeciale care vor fi repartizate Poliţiei Române în teritoriu şi în municipiul Bucureşti. Aceeste autospeciale vor controbui la îmbunătăţirea modului de răspuns a poliţistului, dar în acelaşi timp la protecţia poliţistului. Ca element de noutate, vor fi aceste autospeciale pentru transportul persoanelor private de libertate. Un proiect nou, acest proiect îl vom dezvolta şi înspre segmentul de ordine publică”, a declarat şeful Poliţiei Române, Ioan Buda.

Poliţia Română va avea în total 1.600 de autospeciale care sunt adaptate pentru arestările şi reţinerile preventive.

 



Comentarii
Inchide