Cutie de viteze manuală sau automată, care este cea mai bună?

Autor: Marius Vișan 17 iul. 2021 Știri auto

Care este mai bună dintre o cutie de viteze manuală sau una automată este o dezbatere aproape la fel de veche ca alegerea motorizării unei mașini (benzină, diesel sau electrică).

Înainte de a alege ce transmisie să aibă următoarea mașină, este esențial să știți care sunt avantajele și dezavantajele.

Care este diferența dintre o cutie de viteze manuală și una automată?

O mașină cu transmisie manuală are un sistem pe care îl acționează șoferul prin apăsarea pedalei ambreiajului și maneta de selectare a treptei. Majoritatea vehiculelor din România au cutii de viteze manuale.

O mașină automată schimbă vitezele automat în funcție de viteza cu care călătoriți și nu are pedală de ambreiaj. Folosind o componentă numită convertizor de cuplu, transmisia automată face toată munca pentru șofer. Trebuie doar să stabiliți dacă mergeți înainte, înapoi sau dacă parcați.

Avantajele și dezavantajele unei transmisii automate

Este mai ușor de condus. Multor oameni le plac mașinile automate pentru confortul lor. Sunt ușor de utilizat, deoarece nu există pedala de ambreiaj.

Trecerile dintre trepte se fac cu mai multă finețe. Cutiile de viteze automate oferă o tranziție perfectă între treptele de viteză, oferind o manevrare confortabilă, fără smucituri.

Avantaj în traficul bară la bară. Dacă oprești și pornești des în trafic, poate deveni o corvoadă să apeși constant pedala ambreiajului. Transmisiile automate necesită mai puțin efort.

Principalul dezavantaj al automatelor este că, în general, acestea costă mai mult, atât cele aflate pe mașinile noi, cât și second-hand, deci nu sunt ideale dacă aveți un buget limitat.

O mașină cu automată este mai plictisitor de condus. Unii șoferi consideră că automatele nu sunt la fel de distractive precum cele manuale.

Avantajele și dezavantajele unei transmisii manuale

O cutie de viteze manuală vă oferă mai mult control asupra mașinii.

Unele automate pot fi lente și mai greoaie. O cutie de viteze manuală este mai eficientă la transferul puterii de la motor la roți, astfel încât să puteți accelera într-un ritm mai rapid.

Este mai ieftin de întreținut. O cutie manuală necesită în general mai puțină întreținere, deoarece nu are mecanisme atât de complexe precum una automată. Reparațiile tind să fie semnificativ mai ieftine.

Nu sunt la fel de sigure. Când manevrați o mașină cu transmisie manuală, trebuie să luați o mână de pe volan pentru a schimba vitezele. Mașinile automate sunt mai sigure, deoarece puteți ține ambele mâini pe volan și vă puteți concentra mai mult la drum.

Discomfort la piciorul stâng. Apăsarea constantă al ambreiajului poate deveni inconfortabilă, deoarece piciorul stâng nu se odihnește, mai ales dacă conduceți în zone aglomerate.

În aceste condiții, revenind la întrebarea din titlu, nu există un răspuns corect sau greșit. Dar, știind avantajele și dezavantajele celor două tipuri de transmisii, rămâne ca fiecare șofer să decidă care i se potrivește cel mai bine.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor.ro


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult

Comentarii
Inchide