Dacia 1300 în perfectă stare la RAR Vaslui

Autor: Ionuț Vîlciu 08 aug. 2022 Știri auto

O Dacia 1300 a fost verificată la Registrul Auto Român Vaslui. Mașina are aproape 50 de ani și este într-o stare perfectă.

Dacia 1300 a fost mașina copilăriei multor generații. A fost al doilea model de Dacia construit la uzina de la Colibași, succedând Dacia 1100.

Dorința lui Nicolae Ceaușescu s-a născut după o vizită în Italia. El atunci a spus că diferența dintre muncitorul român și cel italian era că cel din urmă mergea la serviciu cu mașina. Astfel, el și-a dorit ca România să producă autoturisme pentru oamenii săi. Zis și făcut. A fost obținută o licență din partea Renault de a asambla viitoarea lor berlină, Renault 12. În 1968, fabrica de la Colibași începea să producă prima Dacie, anume 1100. Renault 12, altfel știută drept Dacia 1300, urma să se lanseze un an mai târziu. Astfel s-a ajuns la un acord prin care să se asambleze Renault 8, pentru ca uzina să nu stea nefolosită în tot acel timp. Aceasta a fost Dacia 1100, care s-a fabricat între 1968 și 1972.

În august 1969, Dacia 1300 se lansa, ceea ce este destul de ciudat. Este ciudat pentru că mai întâi a fost Dacia 1300, apoi Renault 12, acesta fiind prezentat publicului o lună mai târziu. Mașinile erau identice, cel puțin în primii ani. Daciile 1300 erau, de fapt, niște kit-uri pentru asamblare ale berlinei franceze. Diferența o făceau emblemele. Ulterior au urmat diferite variante, dar inițialele modele de Dacia cu această caroserie rămân cele mai apreciate.

Dacia 1300 la RAR Vaslui

Din când în când mai apare câte un exemplar bine păstrat cu care să ne delectăm privirile. De data aceasta, este vorba despre un exemplar din 1973. Mașina se poate mândri cu multe participări la parade și concursuri auto. De asemenea, acest exemplar de 1300 a primit și premiul pentru cea mai mare distanță parcursă pe roți, pe care l-a primit la Raliul Carpați Retro din 2021. Premiul i-a fost acordat după ce a mers fără probleme pe traseul Vaslui-Arad-Timișoara și retur.

„Dacia 1300 din anul 1973, fotografiată la RAR Vaslui. Ajunsă la 49 de ani, “Egreta” se poate lăuda cu multiple participări la paradele retro, dar și cu un premiu pentru cea mai mare distanță parcursă pe roți, pe care l-a primit la Raliul Carpați Retro din 2021, după ce a mers fără probleme pe traseul Vaslui-Arad-Timișoara și retur”, scrie Registrul Auto Român pe pagina oficială de Facebook.

Mașina arată într-o formă de invidiat, așa că nu credem că au fost probleme în cadrul inspecției.

Sursa: Registrul Auto Român Facebook

 

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Registrul Auto Român Facebook


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide