Cum arată Dacia 15 Years, cât costă și când poți să o comanzi?

Autor: ProMotor 18 mai 2020 Știri auto

Dacia 15 Years este ediția cu care constructorul de la Mioveni aniversează 15 ani petrecuți pe piața europeană. Vor fi disponibile în ediție specială Duster și Sandero Stepway, Lodgy Stepway și Logan MCV Stepway.

GALERIE FOTO

Dacia a trecut granițele României în anul 2005. Producătorul sărbătorește cei 15 ani petrecuți în Europa cu o versiune aniversară pentru gamele Duster, Sandero Stepway, Lodgy Stepway și Logan Stepway.

Cele patru vor primi standard cameră pentru marșarier, sistem de aer condiționat automat și un ecran tactil de 7 inci, care redă navigația. Pe lista de dotări standard, se regăsesc și un port USB, conexiune Bluetooth și radio.

Te așteptăm și pe Instagram!

Duster plusează cu funcția de monitorizare a unghiului mort și o cameră multi-view, dar și cu jante de 17 inci. Scaune îmbrăcate într-o tapițerie nouă și elemente decorative de culoare albastră vor scoate în evidență faptul că avem de-a face cu o ediție specială.

Este ușor de recunoscut ediția aniversară. Pe ușile din față apare inscripția “15 Years”. Oricare dintre modelele aflate pe listă poate fi comandat cu noua culoare Iron Blue, pe lângă alte șase disponibile.

Cât costă Dacia 15 Years?

În România, Dacia 15 Years va avea la bază echiparea Prestige pentru Duster și echiparea Stepway pentru celelalte trei, deci ne putem aștepta la un preț un pic mai mare decât prețul de pornire al mașinilor cu aceste echipări.

Noile ediții speciale Dacia Duster, Dacia Sandero Stepway, Dacia Logan MCV Stepway și Dacia Lodgy Stepway 15 Years nu și-au făcut încă apariția în configuratorul Dacia România, dar vor ajunge și la noi în curând. Acestea sunt deja disponibile în Europa.

Franța Germania Anglia Italia Spania
Dacia Duster 15 Years 17.400 euro 16.750 euro 16.860 euro 17.200 euro 15.860 euro
Dacia Sandero Stepway 15 Years 13.690 euro 13.200 euro 12.670 euro 11.340 euro
Dacia Logan MCV Stepway 15 Years 14.569 euro 14.350 euro 15.200 euro 12.790 euro
Dacia Lodgy Stepway 15.200 euro 17.150 euro 13.685 euro

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide