Dacia Duster Commando: cum arată SUV-ul românesc utilizat de forțele speciale

Autor: Bogdan Bârliga 03 apr. 2023 Știri auto

Pentru că SUV-ul fabricat la Mioveni este un model robust și ușor de modificat au fost realizate mai multe variante cu specificații guvernamentale. O astfel de versiune denumită Dacia Duster Commando a fost special adaptată pentru a îndeplini cerințele specifice ale operațiunilor militare.

SUV-ul are un șasiu ranforsat, a primit o serie de elemente de protecție suplimentare, echipamente pentru de vedere pe timp de noapte sau un cadru de protecție suplimentar pentru exterior. Unele variante Duster specializate pot fi dotate chiar și cu o mitralieră cu acționare din interior.

Dacia Duster Commando: model dedicat forțelor speciale

Compania Romturingia a devenit cunoscută pe piață după a lansat primul model pick-up bazat pe Dacia Duster. Între timp lucrurile au evoluat și compania românească a început să producă în serie mică diverse vehicule specializate. Printre acestea se numără și Dacia Duster Commando: modelul a fost special conceput pentru a îndeplini cerințele formulate de trupele speciale. SUV-ul în varianta 4×4 este oferit cu un design exterior special, care îi oferă un aspect mai robust și mai puternic, cu elemente suplimentare de protecție și decor, precum și cu un interior echipat cu dotări de ultimă generație. Romturingia nu oferă date despre nivelul de protecție implementat pentru acest Duster destinat forțelor speciale. Pe de altă parte știm de la prezentările din cadrul Black Sea Defense and Aerospace de la București din anii trecuți că mașina dispune de un anumit nivel de protecție pentru parbriz, are protecție specială pentru cutia de viteze și motor, iar carcasă a fost întărită pentru a proteja rezervorul de combustibil.

În fotografiile publicate de Romturingia putem să vedem Dacia Duster într-o versiune militară în culori de camuflaj și o variantă a SUV-ului pregătită pentru Jandarmeria Română. În anii anteriori a fost prezentat și un Duster echipat cu șenile, iar această variantă a fost folosită de jandarmi în zonele montane. Pentru Dacia Duster a fost adaptată și o mitralieră de calibrul 7,62 mm ce poate fi manevrată din interiorul maşinii de către un operator prin intermediul unui joystick legat la un calculator integrat cu display touchscreen. Această mitralieră este montată pe o platformă telecomandată realizată de inginerii Uzinei Mecanice Bucureşti.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Promotor, Romturingia, Ministerul Apărarii Naționale


Bogdan Bârliga
Bogdan Bârliga
Bogdan are peste 19 ani de experiență în mass-media (print / online). În trecut a lucrat pentru grupuri de presă precum Finmedia, Realitatea-Cațavencu, Ringier AG și altele. Pe lângă zona editorială a ocupat și funcția de Social Media Manager (administrare conturi multiple de Facebook, Instagram, ... citește mai mult

Comentarii
Inchide