Dacia – Germania şi Franţa primele pieţe în 2009

Autor: Cosmin Iordache 11 ian. 2010 Știri auto
Dacia – Germania şi Franţa primele pieţe în 2009

Dacă românii se dau în vânt după maşini germane şi franţuzeşti,
nici germanii şi francezii nu sunt indiferenţi la maşinile
româneşti. Ba chiar în 2009, nu românii au fost cei care şi-au
cumpărat cele mai multe maşini Dacia, ci europenii enumeraţi
anterior. Notorietatea Dacia în creştere, plus programele de
înnoire a parcurilor auto consistente în cele două ţări, au făcut
ca vânzările automobilelor Dacia să ajungă la cote istorice.

Astfel în Germania, Dacia a vândut peste 85.000 de
autovehicule, conform
vda.de. Din total,
peste 47.000 de unităţi reprezintă maşini prin Umweltprämie,
programul de mediu german. Putem trage astfel că Rabla a contat în
procent covârşitor, dar chiar şi fără acest stimulent,
Dacia ar fi depăşit destul de confortabil nivelul din anii
trecuţi
. În Germania stimulentele statului pentru
înmatricularea de maşini noi au însemnat suma de 2.500 de euro,
subvenţionată pentru un automobil mai vechi de 9 ani scos din
circulaţie.

În Franţa, Dacia a vândut 60.700 automobile,
conform CCFA.fr. Nu ştim cât a contat programul „Rabla”
franţuzească, dar ţinând cont că stimulentele au fost mai mici
decât în Germania şi că francezii au apreciat Dacia Logan drept
unul dintre cele mai fiabile automobile, succesul nu se datorează
subvenţiilor exclusiv. În România, Dacia a avut un an
foarte slab, vânzările ajungând la 45.000 de unităţi
. Ca
să vă faceţi o idee, acum doi ani vânzările Dacia în România, s-au
cifrat exact la nivelul din 2009 din Germania.

Astfel se poate spune că nemţii şi românii au făcut în
doar doi ani rocadă în statisticile de vânzări Dacia
şi
dacă nu s-ar fi întâmplat acest lucru, împreună cu creşterea din
Franţa, situaţia constructorului naţional nu ar fi fost prea bună.
Dincolo de simpatii şi antipatii, trebuie să recunoaştem că, în
contextul crizei, o companie românească a dat dovadă că a ştiut să
îi facă faţă.

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide