Dacia nu prelungeşte contractele temporare

Dacia nu prelungeşte contractele temporare

Autor: Cosmin Iordache acum 11 ani Știri

Dacia nu spune explicit că face disponibilizări în perioada de criză, ci doar că nu va mai prelungi contractele cu o perioadă determinată. Dacă în luna decembrie, 620 de angajaţi au părăsit compania prin această formă, acum s-a anunţat că un număr adiţional de 300 de angajaţi îşi vor elibera posturile. Deci Dacia începe anul 2009 cu aproape 1.000 de angajaţi mai puţin şi cu scăderea cadenţei de producţie, de la 1.360 de unităţi la 1.085 vehicule pe zi.

Angajaţii rămaşi vor intra însă într-o vacanţă forţată, timp de două săptămâni, între 26 ianuarie şi 8 februarie, perioadă în care vor fi remuneraţi cu foar 85% din salariu. De asemenea, în perioada de repaus, tichetele de masă nu vor mai fi acordate, conform unei declaraţii a lui Francois Fourmont, ciată de MEDIAFAX.

Ca răspuns la măsurile impuse de conducere, sindicatul Automobile Dacia a anunţat că va organiza, marţi, la Mioveni, un miting de protest la care sunt aşteptate câteva mii de persoane.

 



Comentarii
Inchide