De ce iarna motoarele diesel ridică probleme

De ce iarna motoarele diesel ridică probleme

Autor: Andrei Nan acum 8 ani Știri

Probabil că aproape toţi posesorii de maşini echipate cu propulsoare diesel au întâmpinat dificultăţi la pornirea motoarelor în dimineţile foarte friguroase. Acest lucru se datorează, în special, desităţii mai mari a motorinei în comparaţie cu benzina. Cu cât este mai frig afară, cu atât motorina devine mai densă sau chiar poate să îngheţe.

Dar nu numai temperaturile scăzute sunt problema. Dacă atunci când este frig afară şi mai bate şi vantul situaţia devine şi mai rea. Dacă parcaţi maşina vreo două zile şi afară sunt -15 grade Celsius iar afară mai bate şi vântul, cel mai probabil motorul va porni extrem de greu sau nu va porni de loc. În această situaţie nu este indicat să se dea la automat de multe ori existând riscul ca bateria să se descarce sau să apară defecţiuni ale electromotorului.

Cea mai bună soluţie este să remorcaţi maşina şi să o duceţi în primul service pentru a se verifica filtrul de motorină. Aici poate să se formeze un soi de gelatină formată din particule de apă şi combustibil sau chiar gheaţă. De regulă, cei de la service dispun şi recomandă înlocuirea filtrului de motorină.

Este de recomandat ca maşină să fie alimentată cu motorină de „iarnă”, special aditivată pentru a „rezista” condiţiilor de iarnă, dar mai ales frigului prelungit.



Comentarii
Inchide