Motivul incredibil pentru care prinzi noaptea semafoarele pe roșu, în București

Autor: ProMotor 25 feb. 2021 Știri auto

Dacă s-a întâmplat să conduceți noaptea prin București, este posibil să fi observat că semafoarele funcționează normal, deși străzile sunt pustii. Astfel, ca șofer, ajungi să aștepți culoarea verde a semaforului, deși ești singur în intersecție minute bune.

În legătură cu acest subiect, primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a fost întrebat de ce semaforizarea inteligentă în București nu mai funcționează și în toiul nopții, pe o stradă goală.

Edilul a explicat că sistemul de corelare nu mai are mentenanță. Motivul ar fi că această întreținere nu a fost plătită de fostele administrații. Cu alte cuvinte, nu mai merge calculatorul.

Motivul: nu se mai conectează semaforul cu serverul central

„Semafoarele sunt pe roșu noaptea, când traficul este liber, pentru că a existat un sistem de semaforizare inteligentă căruia nu i s-a mai făcut mentenanță și care nu mai funcționează în momentul de față. Tehnologia este deja depășită. Pe scurt, nu se mai conectează semaforul cu serverul central, senzorul care preia măsurătorile de trafic nu mai funcționează”, a spus primarul Capitalei, la Digi24.

El a mai precizat că sistemul cumpărat pe bani mulți nu mai funcționează la parametri normali, iar pentru achizițiile făcute de fostele administrații nu s-a plătit și mentenanța. Primarul Capitalei spune că vrea să investească în sisteme de tehnologie modernă, cu camere încorporate și cu afișaj în stații pentru mijloacele de transport în comun, așa cum există în orașele europene.

”Proiectul este ca și scris, într-o primă fază costă undeva la 100 de milioane de euro, dar vrem să mergem până la 150 de milioane de euro, ca să avem inclusiv afișaj în stații și toate lucrurile pe care le-ați văzut în Capitalele Europene”, a mai spus Nicușor Dan în interviul acordat la postul Digi24.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: shuttersock.com



Comentarii
Inchide