De pe şaua din Beijing, la Bicicleşti. Vali Tomescu vine sâmbătă la evenimentul organizat de ProSport şi Gândul

Autor: Iulian Dnistran 04 apr. 2014 Știri auto
De pe şaua din Beijing, la Bicicleşti. Vali Tomescu vine sâmbătă la evenimentul organizat de ProSport şi Gândul

“I-am enervat pe mulţi spectatori, abia mi-am ţinut echilibrul”

Mare pasionat de ciclism, fostul antrenor şi soţ al Constantinei Diţă, campioană olimpică la maraton în 2008 (Beijing), păstrează din China o amintire de suflet legată de sportul cu pedale. “Pentru a fi alături de Puşa în timpul cursei de 42,195 km din Beijing, mi-am achiziţionat o bicicletă. A fost o adevărată aventură pentru mine, dar strategia a dat roade în cele din urmă. Peste 20 de kilometri am reuşit să ţin pasul cu ea, mergând pe trotuar. I-am enervat pe mulţi spectatori aflaţi pe margine, abia mi-am ţinut echilibrul, dar strigătele mele s-au dovedit a fi eficiente. Am şi căzut, dar nu a mai contat. La un moment dat, am fost oprit de poliţişti, care nu mi-au mai permis să mai înaintez”, a rememorat Vali Tomescu.

Cel mai puternic român din China
Tehnicianul ardelean a fost timp de un an antrenor la Universitatea Lafayette din Louisiana (SUA), iar în ultimii doi ani a ocupat postul de coordonator al loturilor feminine de maraton ale Chinei. De la începtului lui 2014, Vali lucrează la clubul lui Dinu Pescariu din Bucureşti, pe un proiect intitulat Road Running cu Valeriu Tomescu.

38 de ani avea Constantina Diţă la JO 2008. Fosta elevă a lui Vali Tomescu a devenit cea mai vârstnică medaliată cu aur din istoria maratonului olimpic

Biciclete, role, trotinete

GeoBateŞaua şi Asociaţia “Bate Şaua Să Priceapă Iapa” îi invită pe iubitorii de mişcare la ediţiile BICICLEŞTI, continuând astfel iniţiativa ProSport şi Gândul care şi-au propus începând din octombrie 2013 să ofere în Bucureşti cea mai mare platformă de activităţi recreative de week end. Bucureştenii se pot plimba din nou pe bd. Kiseleff cu bicicletele, cu rolele, trotinetele sau pur şi simplu, la pas. În octombrie şi noiembrie anul trecut, timp de trei week end-uri, câteva mii de bucureşteni s-au putut bucura pe o vreme superbă de toamnă, de mişcare şi plimbare pe bd. Kiseleff, pe porţiunea dintre Arcul de Triumf şi Piaţa Victoriei, departe de trafic şi aglomeraţie.

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide