Decizie şoc a instanţei: Conducătorii de trotinete electrice riscă dosar penal!

Decizie şoc a instanţei: Conducătorii de trotinete electrice riscă dosar penal!

Autor: Cristian Agatie acum 2 luni Știri

Potrivit prevederilor în vigoare ale Codului Rutier, trotinetele ale căror viteză maximă specificată de producător este mai mare de 25 km/h sunt încadrate ca mopede, iar conducerea acestora pe drumurile publice se poate face doar cu permis de conducere corespunzător (categoria AM). Cei care nu au permis de conducere (sau au permis, dar nu pentru categoria AM) riscă întocmirea unui dosar penal pentru conducere fără permis.

Sentinţa dată de Judecătoria Baia Mare a fost pronunţată în cazul unui conducător de trotinetă electrică implicat într-un accident rutier. Posesorul trotinetei a arătat că se deplasa cu aceasta pe o stradă, când a fost acroşat de un autovehicul. În urma acestui incident, a avut nevoie de opt zile de îngrijiri medicale pentru vindecare.

Festivalul Internaţional George Enescu este transmis online

Iniţial, poliţiştii rutieri au considerat că persoana în cauză nu avea ce să caute cu trotineta printre maşini, încadrând vehiculul ca „dispozitiv cu role”. Pentru acest lucru, poliţiştii l-au amendat pe posesorul trotinetei electrice. Acesta a depus contestaţie, iar judecătorii au anulat amenda aplicată de poliţişti. Nu a fost însă cea mai fericită decizie pentru acesta, pentru că decizia instanţei l-a fericit pe posesorul trotinetei electrice cu un dosar penal.

Citeşte şi

Maşină de lux parcată neregulamentar a fost ridicată de poliţişti: „Dacă l-au zgâriat, dă primăria faliment” – FOTO

Cum se făceau testele auto în România înainte de 1989 cu Dacia 1300. VIDEO

Uită de benzină sau motorină. S-a inventat maşina care merge cu apă, oţet şi cola – VIDEO

În motivarea instanţei se arată că, în urma cercetărilor efectuate s-a stabilit că trotineta condusă îndeplineşte cumulativ caracteristicile tehnice care corespund definiţiei legale a mopedului, astfel că petentul nu a avut calitate de pieton, ci de conducător de autovehicul. Instanţa a anulat procesul verbal emis de poliţişti, dar a dat startul începerii urmăririi penale pentru conducere fără permis valabil pe drumul public.

Decizia instanţei din Baia Mare instituie, astfel, obligativitatea celor care conduc trotinete electrice de a avea permis de conducere categoria AM (mopede) în cazul în care viteza maximă constructivă a trotinetei depăşeşte 25 km/h. Chiar dacă poliţia nu verifică viteza cu care circulă o trotinetă la un moment dat, situaţia se complică în cazul în care conducătorul unei trotinete electrice este implicat într-un eveniment rutier. În acest caz, pe lângă posibilele răni, poate rezulta şi un dosar penal.

Decizia se poate aplica şi în cazul bicicletelor electrice care depăşesc 25 km/h. Aşadar, este bine să vă asiguraţi că viteza acesteia este limitată din fabrică la 25 km/h în cazul în care deţineţi o astfel de bicicletă. Potrivit legislaţiei în vigoare, permisul de conducere categoria AM se eliberează din oficiu celor care deţin permis categoria B. Acest lucru trebuie să fie specificat pe spatele permisului de conducere.

 



Comentarii
Inchide