Volkswagen a depășit Tesla în vânzările de mașini complet electrice în Europa în 2025, potrivit datelor publicate joi de JATO Dynamics, citate de Reuters. Datele reprezintă o altă lovitură pentru producătorul american de automobile, după ce chinezii de la BYD au devenit cei mai mari producători de vehicule electrice din lume anul trecut.
Datele prezintă faptul că vânzările europene de vehicule pur electrice ale Volkswagen au crescut cu 56% în 2025 față de anul anterior, datorită vânzărilor puternice ale noului ID.7. În total, germanii au vândut 274.278 de BEV-uri anul trecut.
În schimb, înmatriculările de Tesla au scăzut cu 27% în aceeași perioadă, numărul de unități vândute în Europa ajungând la 236.357. unul dintre motive este gama învechită și puținele modele pe care Tesla le vinde în Europa. Acum, americanii mai comercializează doar două mașini, Model 3 și Model Y, după ce compania a retras Model S și X de pe piață.
Vehiculele electrice au făcut un „pas semnificativ înainte” în Europa în 2025, potrivit JATO Dynamics. Înregistrările de mașini complet electrice crescând cu 29% față de anul precedent. Doar în luna august a anului 2025, piața de EV-uri a crescut cu 52,6% față de august 2024.
Dar această creștere a venit înainte de aplicarea noului sistem de impozitare auto. Asociația Producătorilor și Importatorilor Auto (APIA) a lansat o petiție pentru modificarea calculului actualului impozit. Dan Vardie, președintele APIA, spune că acea petiție este un protest asupra modalității de calcul. De asemenea, asociația susține că principiul „poluatorul plătește” a fost abandonat de autorități, susținând că nu se cunoaște autorul actualei formule de calcul.