Deputaţii au luat astăzi hotărârea cu privire la introducerea acestor două noi probe

Autor: Visan Marian 01 mart. 2017 Știri auto
Deputaţii au luat astăzi hotărârea cu privire la introducerea acestor două noi probe

Deputaţii din Comisia de industrii au votat, marţi, un raport de respingere pentru un proiect de lege, care modifica felul în care se poate obţine permisul auto, prin introducerea a două probe suplimentare: condus în poligon şi traseu pe timp de noapte, scrie Ziarul Financiar.

Proiectul de lege, care a fost depus în iunie 2016 de un deputat social-democrat, a fost votat în forma propusă de Senat în decembrie 2016.

Iniţiativa prevedea introducerea a două probe suplimentare: condus în poligon şi traseu pe timp de noapte. Respingerea candidatului la una dintre probe presupunea reluarea întregului proces de examinare, dar nu mai devreme de 30 de zile de la ultima examinare.

Iniţiatorul, fostul deputat Florin Gheorghe, a motivat iniţierea acestui proiect de lege prin mărirea numărului de accidente de circulaţie cauzat slabei pregătiri a şoferilor, respectiv a relaxării condiţiilor de obţinere a permisului auto. 

Urmărește Promotor.ro pe Google News


Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult
Ziarul Financiar
Ziarul Financiar

Comentarii
Inchide