Descarcă noua declarație pe propria răspundere. Ce trebuie să scrii dacă vrei să ieși noaptea din casă?

Autor: David Andrei 07 nov. 2020 Știri auto

De luni revenim la declarația pe proprie răspundere. Toți cei care ies noaptea din casă trebuie să o aibă la ei. România va intra în carantină parțială. Cei care nu respectă restricțiile vor fi amendați.

GALERIE FOTO

Nu mai putem ieși din casă după ora 23 decât dacă avem la noi o declarație pe propria răspundere. Acest lucru se va întâmpla de luni, 9 noiembrie. Interdicția se aplică în intervalul orar 23:00 – 5:00. Autoritățile au făcut public modelul de declarație pentru deplasasrea pe timp de noapte.

România intră în carantină partială. Școlile vor funcționa exclusiv în regim online, magazinele se închid de la ora 21, cu excepția farmaciilor și benzinăriilor, iar masca devine obligatorie în toată țara, în spațiile publice, indiferent dacă acestea sunt în interior sau în exterior. De asemenea, se închid piețele și terasele acoperite.

Grupul de Comunicare Strategică a publicat modelul de declarație pe proprie răspundere pe care toți cei care ies noaptea din casă trebuie să o aibă la ei. Excepție fac cei care au asupra lor o adeverință de la angajator.

Cum arată noua declarație pe propria răspundere în perioada de carantină parțială?

Atât declarația pe proprie răspundere, cât și adeverința trebuie să cuprindă numele persoanei care părăsește domiciliul în intervalul 23:00-5:00, data nașterii și localitatea în care s-a născut.

În declarația pe proprie răspundere, persoanele trebuie să bifeze un motiv dintre cele cinci propuse de autorități. Este vorba despre:

  • interes profesional;
  • asistență medicală care nu poate fi amânată și nici realizată de la distanță;
  • achiziționarea de medicamente;
  • îngrijirea/însoțirea copilului și/sau asistența persoanelor vârstnice, bolnave sau cu dizabilități;
  • deces al unui membru al familiei.

Adeverința de la angajator trebuie să ateste faptul că persoane care o deține își desfășoară activitatea în intervalul orar în care se aplică restricțiile de circulație și perioada în care este valabilă.

Poți descărca documentele aici:

Declaratie pe propria raspundere

Adeverinta angajator

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide