Doi mari producători auto ”intră” în UBER! [VIDEO]

Autor: Marius Vișan 06 dec. 2016 Știri auto
Doi mari producători auto ”intră” în UBER! [VIDEO]

Volkswagen şi BMW sunt cei doi producători auto care păşesc pe drumul deschis de Uber. Germanii de la Volkswagen lucrează la a 13-a marcă a grupului, Moia, tocmai pentru a intra pe nişa serviciilor de mobilitate, scrie Digi24.ro.

Moia va avea o flotă de microbuze precum Volkswagen Transporter care vor putea fi comandate prin aplicaţie şi folosite la comun de mai mulţi utilizatori, aşa încât preţul călătoriei să fie cât al unui bilet de autobuz. Termenul: până cel târziu în 2021. 

Nici cei de la BMW nu stau degeaba. Bavarezii anunţă că vor testa vehicule autonome în Munchen chiar de anul viitor tot cu scopul de a face în final un soi de taximetrie modernă.

BMW a lansat deja un serviciu de tipul Uber în Seattle, unde, deşi sunt prezente multe alte nume mari precum Lyft şi Zipcar, totuşi în serviciul BMW s-au înscris 14 mii de oameni în patru zile. De aici şi încrederea directorilor că pot intra în competiţie cu Uber – ei au cheltuit enorm să educe piaţa şi acum e loc pentru diversificarea produselor.

Urmărește Promotor.ro pe Google News
Tags:


Marius Vișan
Marius Vișan
Marius Vișan a poposit în lumea auto în anul 2015, însă cu jurnalismul online este familiarizat încă din anul 2006 când a început cursurile Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Contactul cu mașinile l-a luat la vârsta de 18 ani, odată cu obținerea permisului auto. Pasiunea ... citește mai mult
Visan Marian
Visan Marian
Începând cu anul 2015, Marian Vișan s-a implicat în domeniul auto, însă experiența sa în jurnalismul online începe din 2006, în timpul studiilor la Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării. La vârsta de 18 ani a început să se familiarizeze cu mașinile odată cu obținerea permisului ... citește mai mult

Comentarii
Inchide