Doi români pleacă în Siberia cu o Dacia Duster. Au mai fost cu un Logan

Autor: Elena Luchian 30 nov. 2019 Știri auto

Doi români pleacă în Siberia cu o Dacia Duster. Expediția lor începe pe 12 decembrie. Destinația este Oimiakon, satul considerat polul frigului mondial în care se poate ajunge cu o mașină.

GALERIE FOTO

Recordul de temperaturi negative este de -71 de grade Celsius, înregistrat în 1926. Cei doi vor avea de parcurs 25.000 de kilometri în aproximativ 40-50 de zile, la bordul unui Duster cu propulsie diesel. 2.000 de kilometri din această distanță va fi parcursă într-o zonă izolată, foarte rar circulată, în care nu există nici semnal la telefon și în care termometrele sunt setate pentru a arăta până la -70 de grade Celsius. Pe timp de iarnă, maximele nu trec de -50 de grade.

Hello Siberia Expedition Dacia Duster (1)

Attila Bertici și soția sa Kinga au acum la dispoziție un Duster în versiune 1.5 dCi, care a fost echipat cu sistem de încălzire auxiliară, o modificare care a costat 2.500 euro. Într-un vlog postat pe YouTube, curajosul Bertici spune că motorina este de calitate în Rusia, iar un litru de motorină costă 2,7 lei în Siberia. Există un tip care rezistă chiar și până la -80 de grade Celsius.

Care este cel mai grav lucru care li se poate întâmpla?

Atilla și soția sa se tem de o eventuală defecțiune pe timp de noapte, când temperatura și luminozitatea nici nu ar permite reparații, iar zona este și mai puțin circulată. Pentru a supraviețui, cei doi vor avea la ei lemne de foc, geci speciale pentru temperaturi extreme și canistre de 50 de litri pentru rezerve de combustibil.

Hello Siberia Expedition Dacia Duster (6)

Bertici Atilla a mai fost în Siberia. S-a întâmplat în toamna anului trecut, iar parteneri de drum i-au fost atunci fiul său, Norbert, și o Dacia Logan fabricată în 2005, cu care au trecut prin încercări grele. Au fost salvați de localnicii care au sărit să-i ajute atunci când mașina s-a defectat. Cei doi au condus atunci 29.800 de kilometri în 40 de zile.

Costul total al noii expediții se ridică la peste 14.000 de euro.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: Facebook Hello Siberia Expedition



Comentarii
Inchide