Două orașe se bat pentru viitoarea fabrică Tesla. Unul dintre ele a închinat un monument lui Elon Musk

Autor: George Cristea 14 iul. 2020 Știri auto

Două orașe se bat pentru a obține viitoarea fabrică Tesla, care urmează să fie construită pe teritoriul Statelo Unite. Municipalitatea unuia dintre orașe a mers până într-acolo încât a transformat o statuie-simbol a orașului pentru a semăna cu Elon Musk!

Intră în Galeria FOTO

Oraşele Tulsa şi Austin din SUA se află pe lista scurtă a gigantului Tesla care şi-a propus să deschidă o nouă unitate de producţie. Oraşul Tulsa din Oklahoma, SUA, este un punct reper pentru industria petrolieră americană. Pe de altă parte, oraşul Austin, din Texas, este recunoscut pentru firmele de software ce îşi au sediul aici. Cele două oraşe, foarte diferite unul de altul, au un punct în comun: ambele se află pe lista scurtă a gigantului Tesla, ce şi-a propus să deschidă o nouă unitate de producţie care va genera 20.000 de joburi noi, scrie Reuters.

Tesla a anunţat autorităţile din Texas că noua unitate va crea 5.000 de noi locuri de muncă, în timp ce oficialilor din Oklahoma li s-a spus că noua fabrică va avea 7.000 de angajaţi iniţial, iar
în total vor exista 20.000 de noi joburi.

Două orașe se bat pentru viitoarea fabrică Tesla. Până unde merge competiția?

Cum decizia urmează să fie luată în câteva săptămâni, competiţia dintre cele două oraşe s-a încins în ultimele zile. Autorităţile din Austin ar urma să voteze săptămâna aceasta o parte din parte din măsurile ce vor avea ca rezultat scăderi de taxe în valoare de 65 de milioane de dolari. Încercările de a îl determina pe Elon Musk să construiască noua facilitate într-un oraş sau altul iau însă cele mai inedite forme.

Astfel, în Oklahoma, unul dintre fanii miliardarului a vopsit celebra statuie a petrolistului (Tulsa Golden Driller), ce are o înălţime de 23 de metri, aşa încât să pară că îl întruchipează pe Musk. Pe pieptul petrolistului a fost inscripţionat logo-ul Tesla. Totodată, proprietarul unei pizzerii a anunţat că este dispus să ofere pizza gratis tuturor angajaţilor Tesla.

Rivalitatea dintre cele două orașe ne amintește de cea prin care am trecut și noi împreună cu vecinii bulgari în privința fabricii Volkswagen. În cele din urmă au câștigat turcii, care au pierdut-o la rândul lor.

sursa: Business Insider

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide