Cinci persoane au fost arestate preventiv într-un dosar de trafic de droguri în Iași, după ce anchetatorii au descoperit că un service auto ar fi fost folosit ca punct de depozitare și vânzare a drogurilor, potrivit G4Media.
Polițiștii BCCO și procurorii DIICOT au destructurat o rețea de trafic de droguri care își desfășura activitatea într-un atelier auto din municipiul Iași.
Drogurile erau ascunse în diverse recipiente folosite în mod obișnuit într-o vulcanizare. Iar clienții intrau sub pretextul că au de remediat o pană, dar plăteau între 500 și 1.000 de lei pentru „vulcanizare”.
Potrivit anchetatorilor, unul dintre suspecți ar fi folosit atelierul de vulcanizare pe care îl administra ca spațiu de depozitare. Dar, era și locul în care drogurile erau vândute mai departe clienților.
Această metodă ar fi fost aleasă pentru a nu atrage atenția autorităților. Cercetările au arătat că două dintre persoanele vizate de anchetă ar fi vândut cantități diferite de cocaină. Suma percepută era de 500 de lei pentru un gram de cocaină. Acesta este considerat un drog de mare risc, ce poate da dependență încă de la prima doză.
Drogurile erau depozitate în diverse recipiente din vulcanizare. De exemplu, aproximativ un kilogram de cocaină a fost ascunsă într-un bidon de ulei de motor.
La perchezițiile efectuate de anchetatori s-a descoperit cantitatea de aproximativ 1.000 de grame de cocaină și aproximativ 730 de grame de canabis. De asemenea, au fost găsite diferite echipamente de sortare și raționalizare a drogurilor.
Cercetările arată că, în general, cei care intrau în așa-zisul service plăteau între 500 și 1.000 de lei pentru o „vulcanizare”. Adică achiziționau 1 sau 2 grame de cocaină.
Cele cinci persoane care făceau parte din organizație au fost reținute de procurorii DIICOT. Ulterior, judecătorii Tribunalului Iași au decis arestarea preventivă pentru 30 de zile a acestora.
„Persoanele ar fi acţionat independent, între ele existând însă anumite relaţii de colaborare, pe zona de procurare a drogurilor de mare risc, destinate comercializării către clienţi din municipiului Iaşi”, au transmis procurorii.
Mai multe detalii despre anchetă și descoperirile procurorilor aflați pe www.g4media.ro.