Pe 12 august va avea loc o eclipsă totală de Soare, dar nu se va putea vedea decât din anumite zone ale țării. Fenomenul spectaculos este, însă, periculos pentru sismele electronice ale mașinilor noi? Iată ce spun specialiștii și care sunt recomandările pentru conducătorii auto.
Eclipsa solară totală are loc atunci când Luna și Soarele se aliniază perfect cu Pămâtul. Satelitul natural al Terrei acoperă complet „discul de foc” și, timp de câteva zeci de secunde, ziua se transformă în noapte.
Dar numai în zona unde e epicentrul intersectării celor trei corpuri stelare, așa cum a fost în România, pe 11 august 1999. În restul zonelor se va observa o eclipsă parțială a Soarelui.
Anul acesta eclipsa solară totală se va petrece pe 12 august, dar va putea fi observată pe deplin doar în Groenlanda, Islanda, nordul Spaniei și o mică parte din Portugalia. Restul zonelor, inclusiv România, vor putea observa parțial acest fenomen.
Atunci când Luna acoperă Soarele, cantitatea de radiație solară care ajunge în atmosfera superioară scade pentru o perioadă scurtă. Densitatea particulelor încărcate electric din ionosferă se poate modifica, iar semnalele radio transmise între sateliți și receptoarele de la sol pot fi influențate ușor.
Aceste modificări nu înseamnă însă că navigația unei mașini va înceta să funcționeze. Înaintea eclipsei totale din Statele Unite, din 2017, NASA a precizat că serviciile GPS nu ar trebui să fie afectate în mod negativ.
În cel mai nefavorabil scenariu, un receptor poate înregistra pentru scurt timp o precizie ceva mai redusă. Pentru un sistem auto obișnuit, diferența ar trebui să fie prea mică pentru a schimba semnificativ traseul afișat.
Așadar, navigația prin Google Maps, Waze sau sistemul integrat al mașinii nu ar trebui să fie afectate de o eclipsă.

Eclipsa nu produce un impuls electromagnetic și nu generează radiații capabile să ardă modulele electronice ale unei mașini. Calculatoarele de bord, bateria, sistemul de frânare, airbagurile, camerele video și radarele vor continua să funcționeze în condiții normale.
Nici mașinile electrice sau hibride nu necesită măsuri speciale, iar acumulatorul de tracțiune nu este influențat de dispariția temporară a luminii solare.
O reacție vizibilă poate apărea în cazul senzorului care controlează aprnderea automată a farurilor. Dacă lumina ambientală scade suficient, mașina poate interpreta situația la fel ca intrarea într-un tunel și poate activa luminile de întâlnire. Dar, acesta este un comportament normal, nu o defecțiune.
Un studiu publicat în 2024 de JAMA Internal Medicine arată că adevăratul pericol în timpul eclipsei e reprezentat de șoferi.
Cercetarea a analizat accidentele produse în Statele Unite în perioada eclipsei totale din 2017. Cercetătorii au constatat că riscul de accident mortal a fost cu 31% mai mare în intervalul de trei zile din jurul fenomenului. Au fost înregistrate 10,3 persoane implicate în accidente mortale pe oră, față de 7,9 persoane pe oră în perioadele folosite pentru comparație.
Creșterea nu a fost provocată însă de întunericul produs de eclipsă. Din contră, profesorul Donald Redelmeier, unul dintre autorii cercetării, a explicat că riscul a scăzut chiar în ora în care s-a produs fenomenul.
Problemele au apărut înainte și după eclipsă, când milioane de persoane au circulat spre sau dinspre zonele de observație.
Specialiștii recomandă ca șoferii să nu privească Soarele în timp ce conduc și să nu foloseacă ochelarii de eclipsă la volan. Aceștia filtrează aproape întreaga lumină vizibilă și fac imposibilă observarea drumului.
Cei care doresc să urmărească fenomenul trebuie să parcheze într-un loc sigur, în afara părții carosabile. Oprirea pe banda de urgență, pe marginea unui drum intens circulat sau într-un loc fără vizibilitate poate provoca accidente.
De asemenea, telefonul nu trebuie folosit pentru a filma sau fotografia eclipsa în timp ce mașina se află în mișcare.
În România, eclipsa din 12 august va fi vizibilă parțial doar în vestul și nord-vestul țării. Cele mai bune zone de observație vor fi județele Satu Mare, Bihor, Arad și Timiș, inclusiv orașele Satu Mare, Oradea, Arad și Timișoara.
În apropierea graniței de vest, Luna ar putea acoperi aproximativ 30%-38% din discul solar. La Satu Mare, eclipsa începe în jurul orei 20:20, maximul fiind atins la ora 20:43, cu aproximație. Fenomenul se va încheia la apus, în jurul orei 20:46. Eclipsa va dura aproximativ 26 de minute.