Ediția Finală a lui Volkswagen Touareg se apropie! Ce dotări va avea acesta

Publicat: 16 12. 2025, 13:05

Producția lui Volkswagen Touareg se apropie de final la începutul lui 2027. Astfel, VW va lansa o ultimă iterație a modelului, informează AutoExpress.co.uk.

Volkswagen plănuiește să lanseze două modele „Final Edition” pentru a marca evenimentul. Astfel, VW oferă o variantă de bază a lui Touareg, dar și versiunea Touareg R, cel din urmă fiind mai sportiv. Vor fi incluse elemente unice, gravate cu laser, precum emblema „Final Edition” de pe geamurile din spate, pe schimbător, dar și o versiune iluminată a acestuia în bordul mașinii.

Noul Touareg va fi mai ieftin decât Black Edition cu aproximativ 2.200 de euro. Însă, compania spune că vor exista noi elemente în valoarea de 2.800 de euro, precum scaunele din piele Varenna, cârligul de tractare pliabil, sistemul de asistență pentru remorcă și un rezervor mai mare, de 90 de litri. Acest nou rezervor va alimenta motorul de 3,0 litri V6 diesel ce produce 231 de CP.

Importanța modelului pentru Volkswagen

Acestea se adaugă echipării de bază a versiunii Black Edition. Dotările sale standard includ un sistem de infotainment cu touchscreen și control prin gesturi de 15 inci, jante de aliaj de 21 de inci, adaptive cruise control și sistemul „Park Asssist Pro” al Volkswagen.

În plus, mașina va fi echipată cu tracțiune integrală „4Motion” și o cutie de viteze în 8 trepte. Același lucru se va regăsi și pe Touareg R. Totuși, acesta va abandona motorizarea diesel. Modelul va fi un plug-in hybrid și va oferi 462 de CP. Vehiculul poate ajunge de la 0 la 100 de KM/h în aproape 5 secunde. Modelul de bază va avea un cuplu de 500 de Nm. În schimb, nivelul de echipare „R”, va oferi un cuplu de 700 de Nm.

Modelul Touareg este ultimul rămas din era lui Ferdinand Piech, fostul șef al Volkswagen. Aceasta a fost o eră în care ambiția inginerească a companiei ce a dus la modele precum Touareg sau Phaeton. Noile modele au adus profituri imense companiei, finanțând modelele de top ale Grupului Volkswagen precum Porsche Cayenne sau Bentley Continental GT.

Ce preț are noul Touareg

Când a fost lansat în 2002, scopul său era să fie un SUV de top. Touareg a rivalizat cu modele precum BMW X5 sau Mercedes GLE (atunci numit ML). Una dintre diferențe era faptul că Touareg avea capabilități mai bune pe terenul accidentat. Acesta avea un diferențial blocabil și o suspensie ajustabilă pe pernă de aer.

Acesta a fost primul model VW ce a primit un motor V8 pe benzină, dar și un motor V10 diesel turbo. Prima generație a SUV-ului a avut chiar un motor W12 de 6,0 litri, pentru o ediție limitată. În configuratorul Volkswagen Germania, Touareg Final Edition Standard costă în jur de 75.000 de euro.

În schimb, modelul Touareg Final Edition R are un preț de aproximativ de 100.000 de euro. Modelul va putea fi comandat începând cu finalul anului viitor. Acesta se va lupta în continuare cu modele precum BMW X5, ce are un preț de bază de 87.600 de euro sau Volvo XC90 cu un preț de start de 79.200 de euro.