Episodul 17 din „Podcast cu Prioritate” apare sâmbătă, 7 octombrie, ora 19:00. Invitat: George Buhnici

Autor: ProMotor 05 oct. 2023 Știri auto
Episodul 17 din „Podcast cu Prioritate” apare sâmbătă, 7 octombrie, ora 19:00. Invitat: George Buhnici

Episodul cu numărul 17 din „Podcast cu Prioritate” îl are ca invitat pe George Buhnici, un nume foarte cunoscut în online-ul românesc. Emisiunea apare pe 7 octombrie, ora 19:00, pe canalul de YouTube ProMotor România și pe Spotify.

George Buhnici este un jurnalist pasionat de mașini electrice, mobilitate, tehnologie, energie regenerabilă, gadget-uri și multe altele. Este recunoscut pentru canalul de pe YouTube (1,13 mil. de abonați) și blog-ul său, unde face review-uri la cele mai noi gadgeturi. Online pot fi văzute numeroase podcasturi găzduite de George, interviuri unde a avut ca invitați personalități consacrate din lumea auto și nu numai. Una dintre ele este celebrul Sandy Munro, inginer auto care a lucrat în trecut pentru Ford Motor Company, unde a îmbunătățit metodele de asamblare a motoarelor.

George Buhnici vine la „Podcast cu Prioritate” (ep. 17)

George este unul dintre primii vloggeri auto de la noi din țară. El are chiar o istorie cu ProMotor, revistă și site pentru care a scris în trecut. George a povestit că și-a dorit chiar să fie prezentatorul emisiunii difuzare la ProTV.

„Eu visam să prezint ProMotor, n-am apucat să vă zic chestia asta, dar mi se părea că apogeul carierei mele era să fiu prezentator la ProMotor. Chiar am încercat chestia asta. Nu mi-a ieșit…”, spune George în podcastul ProMotor. „ProMotor e parte din cultura noastră. Cred că e cea mai importantă emisiune de cultură automobilistică din țara asta…” completează George.

Nu a fost să fie, dar, de-a lungul timpului, George a prezentat numeroase modele de mașini, iar review-urile sale au fost vizionate de sute de mii de oameni. Trebuie să menționăm că George Buhnici, care acum a adoptat mobilitatea electrică, a cochetat în trecut și cu modele celebre din lumea auto. Spre exemplu, el a deținut un BMW M5 E60, cel echipat cu motor V10, astfel că nu este străin de „fiarele” de altădată.

Veți putea afla mai multe despre acesta, dar și despre multe altele, în noul episod din „Podcast cu Prioritate”, ce apare sâmbătă, 7 octombrie, la ora 19:00.

VIDEO

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor



Comentarii
Inchide