Scapi de amenda pentru lipsa rovinietei dacă o cumperi în aceeași zi – VIDEO

Autor: Ionuț Vîlciu 03 nov. 2022 Știri auto

Pentru a ne deplasa pe drumurile naționale și pe autostrăzile din România, avem obligația de avea achitată rovinieta. Există situații în care este posibil să nu avem plătit acest serviciu și să circulăm fără. Un polițist ne explică cum funcționează sancțiunile.

În România, rovinieta este obligatorie pentru a circula pe drumurile naționale și pe autostrăzi. Dacă aceasta nu este achitată și sunteți detectați că circulați fără ea, amenzile pot surveni. Există mai multe mituri referitoare la modul în care operează aceste sancțiuni, iar vloggerul auto Tavi Perțea ne oferă câteva lămuriri asupra lor.

Câte amenzi primești dacă ai trecut prin dreptul camerei de detectare a rovinietei?

Să presupunem că nu avem rovinieta plătită și că am circulat o perioadă de timp, să spunem o lună, pe drumuri naționale și am trecut de mai ori prin fața camerei care verifică existența rovinietei. Câte amenzi vom primi? Vom primi amenzi pentru fiecare dată când am trecut prin fața camerei?

În situația în care s-a întâmplat acest lucru, vom primi o singură sancțiune, indiferent de câte ori am trecut prin dreptul unei camere, fie ea amplasată în orice loc. Însă, acest lucru este valabil până în momentul în care a fost comunicată prima amendă. Acest termen curge de la o sancțiune la alta. Acest termen poate diferi, poate să dureze și mai mult de atât până informarea va veni. Așa că, indiferent dacă ați trecut de una sau de o sută de ori prin fața camerelor, veți primi o singură amendă.

În cazul în care ați primit înștiințarea, atunci sunteți pasibili să luați o nouă amendă, dacă veți continua să conduceți fără rovinietă.

Un alt mit care circulă printre șoferi este cel referitor la ideea că dacă primești amendă pentru rovinietă, dar îți faci rovinietă în aceeași zi, amenda nu se mai aplică. Este adevărat acest lucru? Tavi Perțea spune că, conform legii, acest mit este cât se poate de fals.

„Dacă ziua de început a perioadei de valabilitate a rovinietei este ziua în curs, valabilitatea acesteia începe la ora înregistrării informațiilor privind achitarea tarifului de utilizare în baza de date a SIEGMCR și expiră la ora 24,00 a ultimei zile a duratei pentru care acesta a fost achitat”, conform O.G. 15/2002.

Există și un dar în această situație. Conform spuselor lui Tavi Perțea, există o cutumă care, în condițiile în care a fost dată dovadă de bun simț, iar rovinieta a fost achitată în timp util, agentul constatator nu mai trimite amenda, considerând că suma achitată pentru rovinietă o acoperă pe cea a contravenției.

Cu toate acestea, nimeni nu garantează pentru acest lucru. Cel mai simplu și mai corect este să avem rovinieta plătită, pentru a nu întâmpina probleme.

Sursa: YouTube – Tavi Perțea

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu
Ionuț Vîlciu este absolvent al Facultății de Jurnalism și Științele Comunicării. Primii pași în presă i-a făcut în 2021, alături de echipa WASD.ro, acolo unde a redactat primele sale materiale. Pasiunea l-a condus către presa auto, domeniul în care și-a dorit întotdeauna să activeze. ... citește mai mult

Comentarii
Inchide