O femeie inconștientă la volan pe autostradă. Intervenție contra-timp

Publicat: 01 04. 2020, 09:17
Actualizat: 01 04. 2020, 09:18

Imagini mai vechi au devenit acum virale. O femeie pare să fi adormit la volan pe autostradă. Un echipaj de poliție a intervenit pentru a evita ca mașina acesteia să fie lovită în plin de alte vehicule.

GALERIE FOTO

Mai mulți șoferi au apelat numărul de urgență după ce au văzut mașina oprită pe autostrada aglomerată și au observat că la volan se afla o femeie care dormea sau era inconștientă. Incidentul a avut loc pe Autostrada 805 din statul american California.

Un echipaj de poliție s-a apropiat de mașina ei, iar ofițerul Sergio Flores a încercat să spargă geamul din stânga față cu lanterna din dotare. Nu a reușit, iar mașina s-a pus în mișcare. În continuare, femeia nu avea nicio reacție. Polițistul a reușit, în cele din urmă, să spargă geamul din dreapta. Femeia s-a trezit, dar era complet derutată.

Polițistul a oprit motorul, a tras frâna de mână, a decuplat centura și a scos-o pe femeie din autoturism. Între timp, o mașină de pompieri a sosit la fața locului pentru a interveni în caz de nevoie.

Filmarea arată că bruneta, odată ieșită din mașină, merge cu greutate și nu înțelege mare lucru din ce se întâmplă în jurul ei. Polițistul o întreabă în repetate rânduri dacă este în regulă, dar tânăra abia poate răspunde. În cele din urmă, ofițerul de poliție alege să o încătușeze. Tânăra șoferiță nu opune rezistență.

Cei care au văzut imaginile au crezut că femeia ar fi consumat băuturi alcoolice sau substanțe interzise înainte de a urca la volan, dar concluzia cercetărilor îi contrazice. Șoferița suferă de diabet și o doză de insulină calculată greșit i-a provocat o hipoglicemie.

 

https://www.facebook.com/THEOFFICIALROCKSOLID/videos/523524041917756/