Ferrari F12berlinetta, prezentat oficial în România

Autor: Tudor Rus 06 feb. 2013 Știri auto

Forza Rossa, reprezentantul oficial Ferrari în România, l-a avut ca invitat special pentru această lansare pe pilotul de Formula 1 Giancarlo Fisichella, care s-a aflat la bordul celui mai recent model Ferrari: F12berlinetta.

„F12berlinetta este o maşină excepţională, la volanul căreia te simţi cu adevărat campion!”, a declarat acesta.

Cel mai rapid model de stradă Ferrari nu se dezminte în ceea ce priveşte cifrele: motorul V12 poate livra 740 CP şi un cuplu de 690 Nm, astfel că F12berlinetta dezvoltă o viteză maximă de 340 km/h nu înainte de a accelera de la 0 la 100 km/h în 3,1 secunde.

Toată această putere este controlată de frânele carbo-ceramice, iar F12berlinetta va beneficia de tehnologia şi cunoştinţele Michelin, fiind echipată cu anvelopele Michelin Pilot Super Sport. Mai mult, caroseria celui mai nou Ferrari care a părăsit porţile fabricii din Maranello este semnată de Pininfarina.

„F12berlinetta pune accent pe eleganţă şi pe elemente armonioase. Designul final al acestui model Ferrari este o colaborare foarte strânsă a celor din departamentul de design şi specialiştii în aerodinamică. Probabil că nu mai există o altă maşină în lume care să combine acest nivel de performanţă, eleganţă, dramă şi lux, cum le întruchipează F12berlinetta. O maşină aflată la graniţa dintre fantezie şi realitate, care îşi recompensează proprietarul cu o experienţă fantastică la volan”, a declarat Camelia Bazac, CEO Forza Rossa.

 

Urmărește Promotor.ro pe Google News



Comentarii
Inchide