Ferrari întrece grupul Stellantis, din punct de vedere al valorii de piață

Autor: Adrian Somai 15 mai 2023 Știri auto

Ferrari a intrat în top trei cele mai mari companii listate la bursa de la Milano, constructorul de la Maranellor reușind astfel să depășească grupul Stellantis din punct de vedere al valorii de piață. Potrivit Bloomberg, cererea pentru mașinile de lux a explodat pe piața auto europeană în ultimul timp, fapt pentru care producătorii exclusiviști ajung să raporteze cifre de vânzări din ce în ce mai însemnate.

Prima parte a anului curent se dovedește a fi excelentă pentru cei de la Ferrari, producătorul italian raportând cifre de vânzări în creștere. În același timp, constructorul o duce foarte bine și din punct de vedere financiar, ajutat fiind de aceste cifre de vânzări. Cea mai bună dovadă în acest sens este reprezentată de acțiunile Ferrari, care au crescut cu nu mai puțin de 34 de procente în cursul acestui an, ceea ce nu este deloc puțin.

În aceste condiții, valoarea de piață a producătorului de la Maranello a crescut acum până la o cotă de 49.2 miliarde de euro. Astfel, “Căluțul Cabrat” a reușit să depășească la acest capitol întreg grupul Stellantis, care în momentul de față se mândrește cu o valoare de piață de “numai” 47.1 miliarde de euro. 

Peste 13.000 de mașini Ferrari vândute în 2022

Reușita celor de la Ferrari este destul de importantă, în special dacă ne gândim că grupul Stellantis înseamnă laolaltă 20 de producători de renume de pe scena auto internațională. Mai mult, printre ei se numără și Fiat, fostul părinte al constructorului italian.

Anul 2022 a fost un an cum nu se putea mai bun pentru cei de la Ferrari, producătorul italian reușind să comercializeze peste 13.000 de vehicule. Sigur, poate că la prima vedere nu pare un număr atât de mare, însă în acest caz vorbim despre modele vândute pentru niște sume de bani exorbitante. În comparație, grupul Stellantis a comercializat aproape 5.8 milioane de vehicule în cursul anului precedent.

Urmărește Promotor.ro pe Google News

Sursa foto: ProMotor


Adrian Somai
Adrian Somai
Am studiat cursurile Facultății de “Finanțe, Asigurări, Bănci și Burse de Valori” din cadrul Academiei de Studii Economice București. Lucrez în presă de mai bine de cinci ani, colaborând de-a lungul vremii cu diverse publicații precum Ziarul de Sport, Cars.ro sau Manager.ro. Mi-a plăcut ... citește mai mult

Comentarii
Inchide