Fiat Panda 4×4, în premieră la Salonul Auto Paris 2012

Publicat: 17 10. 2012, 10:15

Deşi cei de la Fiat se feresc deocamdată să includă noul Fiat Panda 4×4 în categoria crossover, preferând să spună despre model că e singura maşină 4×4 din clasa mini, maşina are un look de mini-SUV suficient de reuşit.

Din primele imagini date publicităţii cu noua versiune Fiat Panda 4×4 se remarcă modificările nu tocmai subtile, care diferenţiază Panda 4×4 de un Panda de serie. În primul rând, avem o gardă la sol mai mare cu câţiva centimetri, ceea ce-l recomandă pe micul Panda 4×4 ieşirilor în afara asfaltului.

Apoi maşina se diferenţiază prin centura inferioară din plastic negru, spoilerele incluzând bull-bar-uri şi scuturi false (sunt din plastic, nu din metal), al căror principal rol este estetic. Panda 4×4 are dreptul şi la culori speciale pentru caroserie, cum ar fi Sicilia Orange sau Toscana Green.

Panda 4×4 mai este pus în evidenţă şi de jantele de 15 inch, acestea contribuind şi ele la obţinerea unei înălţimi de 1,6 metri, ceea ce face noul Panda 4×4 mult mai mare decât modelul original, de acum 30 de ani.

Interiorul este diferenţiat de al unui Panda de serie prin particularizarea la nivel coloristic, dar şi unele materiale sunt schimbate (de exemplu, tapiţeria scaunelor este mai rezistenă la murdărie, iar unele ornamentele de pe bord au o altă textură decât în mod normal).

La nivel tehnic, cea mai importantă noutate este descrisă chiar de inscripiţia ”4×4” de pe ornamentul din plastic de pe portiere: adoptarea unui sistem de tracţiune integrală ”Torque on demand”, controlat electronic şi care dispune de două diferenţiale. În mod normal, cuplul este transmis punţii faţă, dar, la sesizarea derapării roţilor faţă, cuplul este transmis şi spre puntea spate.

Totodată, Fiat Panda 4×4 presupune şi dotarea sistemului de control al stabilităţii ESC cu o funcţie ELD (Electronic Locking Differential), care preia funcţiile unui diferenţial blocabil mecanic şi promite un comportament bun în condiţii de offroad uşor sau chiar mediu.

Ca motorizări, Fiat Panda 4×4 se bazează pe serviciile unui motor pe benzină TwinAir (0,9 litri turbo, 85 CP), respectiv un motor diesel MultiJet II (1,3 litri, 75 CP). Ambele motoare beneficiază de sistem Start&Stop şi o cutie de viteze manuală cu 6 trepte, prima treaptă fiind foarte scurtă (pentru a prelua puţin rolul unei trepte reduse).

Alături de Fiat Panda 4×4 va fi expusă la salonul parizian şi o versiune Panda Trekking, care, deşi va avea un look apropiat lui Panda 4×4, va beneficia doar de tracţiune pe puntea faţă, sistemul de control al tracţiunii fiind modificat pentru un comportament mai eficient pe teren alunecos.