NOUL Fiat Panda – prezentat oficial!

Noul Fiat Panda a fost prezentat oficial înainte de lansarea oficială de la Frankfurt. Micul Panda este mai mare şi mai spaţios la interior. Are motorizări mai economice dar îi sunt pregătite şi versiuni puternice Abarth.

NOUL Fiat Panda – prezentat oficial! NOUL Fiat Panda – prezentat oficial!

Noul Fiat Panda va fi dezvelit oficial în faţa publicului în zilele de presă ale Salonului de la Frankfurt 2011. Constructorul italian îşi laudă noua creaţie spunnând că are un look modern, este mai spaţioasă şi face un salt calitativ foarte mare faţă de generaţia actuală. Fiat doreşte ca această nouă generaţie să continue povestea de succes a modelului citadin al mărcii, model cu o istorie de peste 31 de ani. În acest interval uriaş, peste 6,5 milioane de clienţi au optat pentru o citadină Fiat.


Panda va fi oferită exclusiv în caroserie cu cinci uşi deoarece segmentul de două uşi este acoperit de 500. El va oferi mai mult spaţiu pentru pasageri dar şi pentru bagaje. Acest lucru este posibil datorită creşterilor în lungime, lăţime şi înălţime. Bancheta spate poate culisa şi se poate rabata în mai multe configuraţii pentru a creşte spaţiul pentru pasageri sau pentru bagaje. Pentru a putea fi încărcate obiecte foarte lungi, scaunul pasagerului poate fi rabatat spre faţă formând o podea complet plată pentru bagaje, în continuarea banchetei spate rabatată şi ea.


Bordul a fost redesenat complet şi acum remarcăm un stil retro foarte plăcut. Materialele sunt de calitate mai bună, fiind acum similare cu cele folosite în mini-ul premium 500. La lansare Panda va fi oferit în trei nivele de echipare, zece culori de caroserie, patru configuraţii de interior, două modele de capace pentru roţi şi două modele de jante pe 14 şi 15 inci. Toate acestea pot fi combinate în 600 de feluri. În dotarea standard vor fi oferite patru airbaguri, ABS cu Brake Assist System, puncte de prindere ISOFIX, lumini de rulare pe timp de zi plus multe alte dotări care în trecut erau doar opţionale. Direcţia cu funcţie City va fi şi ea oferită standard iar opţional vor fi disponibile acoperişul din sticlă Skydome un sistem audio hi-fi şi noul sistem de navigaţie "Blue&Me-TomTom LIVE". Transmisia automată-robotizată Dualogic va fi oferită mai târziu după lansarea oficială împreună cu motorul Twinair. În primul an după lansare va fi oferit şi un sistem de frânare inovator, în premieră oferit pentru clasa mini - sub viteze de 30 km/h va detecta obstacolele şi maşina va frâna automat.


La lansare Panda va fi oferită cu tracţiune faţă iar modelul 4x4 va fi disponibil începând cu anul viitor. Sistemul de suspensie este la fel cu cel vechi - tip MacPherson pe faţă şi semi-independent pe spate. Ca motorizări, la lansare vor fi disponibile trei motoare pe benzină - cu 875 cmc de 65 CP aspirat şi turbo TwinAir de 85 CP. Va mai fi oferit şi un motor de 1.2 litri cu 69 CP. Un singur diesel va fi oferit la start, un Multijet de 1.3 litri cu 75 CP cu start-stop în standard.


Ca versiuni eco vor fi oferite în viitorul apropiat o versiune a motorului TwinAir oferită împreună cu alimentare benzină/gaz metan şi una cu alimentare benzină/GPL pentru motorul de 1.2 litri. Aşteptaţi-vă şi la o versiune Abarth care să înlocuiască actualul Panda de 100 CP. Abarth-ul va fi bazat pe motorul TwinAir dar va oferi 105 CP.
După ce va fi lansată la Frankfurt, Panda va fi produsă din noiembrie la vechea fabrica Alfa Romeo de la Napoli, care tocmai a fost modernizată de Fiat. Încă nu avem informaţii oficiale despre sosirea lui Panda în România sau despre preţuri. Este clar însă că maşina va fi disponibilă din primul trimestru al anului viitor iar preţurile vor fi apropiate de cele actuale.